Categorii Externe

Robotul Sophia o ”întâlneşte” pe fosila Lucy!

Întâlnire ne mai văzută! Etiopienii au avut şansa de a o admira pe Sophia, celebrul robot umanoid, alături de nu mai puţin faimoasa Lucy, fosila cu o vechime de trei milioane de ani, în cadrul unei expoziţii desfăşurate marţi la Addis Ababa, potrivit DPA.

Sophia, la realizarea căreia au contribuit şi specialişti etiopieni şi care a fost programată să vorbească amharica, limba oficială a Etiopiei, a avut deja o întâlnire cu premierul Abiy Ahmed.

”De cele mai multe ori, invenţiile au loc în alte părţi ale lumii, iar noi începem să folosim acea tehnologie după mai mulţi ani”, a spus luni Abiy.

Zeresenay Alemseged, paleontologul etiopian care a descoperit, în anul 2000, faimoasa fosilă ”Selam”, a declarat pentru DPA că, în vreme ce Etiopia este cunoscută ca fiind leagănul umanităţii, a fost interesant să vadă cum îşi aduce contribuţia şi la noile tehnologii.

Ce țară a recunoscut-o drept cetățean pe Sophia

”Din punctul de vedere al celui care a descoperit cea mai veche dovadă a folosirii uneltelor din piatră, este foarte interesantă alăturarea dintre inteligenţa artificială – reprezentată de acest robot – şi Lucy”, a mai spus acesta.

”Dacă Etiopia este la originea celei mai vechi tehnologii a uneltelor din piatră, este grozav să vedem că etiopienii sunt printre primii şi în domeniul invenţiilor din tehnologia modernă, inclusiv inteligenţa artificială”, a adăugat cercetătorul.

Citește și: Andreea Esca, interviu savuros cu robotul Sophia!

Sophia a fost construită în Hong Kong de către Hanson Robotics, care susţine că tehnologia avansată pe care o deţine în domeniul inteligenţei artificiale le permite roboţilor proiectaţi ”să înţeleagă vorbirea, să poarte dialoguri naturale, să răspundă la expresii faciale, să înveţe şi să adapteze la aceste interacţiuni”.

Robotul Sophia a fost recunoscută drept cetăţean de către Arabia Saudită, devenind primul android cu cetăţenie din istorie, şi a primit de asemenea funcţia oficială de ”campion al inovării”, acordată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Share
Scris de
Apetrii Tora