Banca de investiții Saxo Bank a publicat setul său anual de “Previziuni Controversate”, pentru 2017. Potrivit acestora, în 2017 China ar putea depăși prognozele de creştere, Brexitul s-ar putea transforma în Bremain, peso-ul mexican o va lua în sus iar băncile italiene se vor dovedi a fi cea mai performantă clasă de active de capitaluri proprii.
Aceste scenarii fac parte din cele 10 previziuni pe care Saxo Bank le publică în fiecare decembrie. Banca de investiții afirmă că previziunile nu sunt perspectiva oficială a instituției asupra pieții. Acestea sunt mai degrabă evenimente şi mişcări ale pieţei ce sunt considerate excepţionale şi au un mare potenţial de a deranja opiniile majorităţii.
„După un an în care realitatea a depăşit chiar şi cele mai improbabile posibilităţi – cu surpriza Brexit şi rezultatul alegerilor din SUA – tema comună pentru Previziuni Controversate pentru 2017 este aceea că vremurile grele necesită decizii pe măsură. Având în vedere că schimbarea are mereu loc în vremuri de criză, 2017 ar putea fi ca un semnal de alarmă când se va putea observa o adevărată abatere de la modul în care se fac afacerile de obicei, atât în ce priveşte expansionismul băncii centrale, cât şi cu privire la politicile de austeritate ale guvernului ce au caracterizat criza de după 2009”, spune Steen Jakobsen, economist şef la Saxo Bank, potrivit Mediafax.
Potrivit “Previziunilor Controversate” ale Saxo Bank pentru 2017, PIB-ul Chinei crește cu 8%, iar SHCOMP ajunge la 5000. De asemenea, Rezerva Federală a SUA ia exemplul Băncii Japoniei pentru a readuce obligaţiunile guvernamentale pe 10 ani la 1,5%. Rata nerambursării pentru randament mare depășește 25%.
Potrivit Saxo Bank, Brexit nu mai are loc pentru că Marea Britanie rămâne (Bremain). Totodată, un val de vânzări speculative va duce la o scădere a cuprului la minimul din timpul crizei financiare din 2009, la 1,25 dolari/lb. Bitcoin va înregistra câștiguri imense, pe măsură ce criptovalutele cresc.
Reformele din sistemul de sănătate american vor declanșa panica, iar peso-ul mexican va lua avânt. În 2017, băncile italiene sunt cel mai performant activ în capitaluri proprii. Totodată, Uniunea Europeană stimulează creşterea prin euro-obligaţiuni mutuale.
Citește și: Horoscop 2017. Previziuni detaliate pentru fiecare zodie în parte
Grupul Saxo Bank (Saxo) este un specialist în investiții și tranzacționare multi-asset. Banca oferă un set complet de tehnologii, instrumente și strategii de tranzacționare și investiții. Saxo Bank a fost fondat în 1992. Grupul are peste 1.500 de angajati în centre financiare de pe întreg globul, inclusiv la Londra, Singapore, Paris, Zurich, Dubai și Tokio.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-12-07T14:40:24+02:00 14:40
Acest site foloseste cookies.
Read More