Externe
Un tren a deraiat în Italia, lângă Milano. Un român a fost rănit
Un tren a deraiat în apropiere de Milano. Accidentul feroviar s-a soldat cu cel puţin doi morţi şi peste 100 de răniţi, potrivit presei italiene.
Două persoane au murit şi 110 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano, a anunţat un responsabil al serviciilor de urgenţă, relatează AFP.
ACTUALIZARE 17:30 Informaţii noi ies la iveală cu privire la trenul care a deraiat în această dimineaţă lângă Milano. Potrivit presei locale, printre răniţi se află şi un român. Din fericire acesta nu a fost grav rănit.
ACTUALIZARE 10:40 „Consulatul General al României la Milano are în atenţie accidentul feroviar produs în dimineaţa zilei de 25 ianuarie 2018.
Oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.
Până în prezent, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară cu privire la acest accident.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Milano: +39 02.40098088; +39 02.40074018, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al oficiului consular +39 366.108.1444.
Consulatul General al României la Milano monitorizează cu prioritate situația şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcție de solicitări.”, se arată în comunicatul MAE.
Trenul de pe cursa Cremona — Milano a deraiat între Milano şi Veneţia joi dimineaţă, a declarat reprezentantul companiei de cale ferată Trenord.
Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, în apropiere de oraşul Pioltello. Autorităţile locale au anunţat întârzieri ale trenurilor pe această rută.
Potrivit primelor informaţii, între pasageri se regăsesc şi mai mulţi români, însă până la acest moment nu se ştie dacă aceştia se numără printre răniţi.
Cauza accidentului feroviar este încă necunoscută
Trenul de navetişti, care transporta oamenii în cartierul Porta Garibaldi din Milano, a deraiat miercuri, la ora 7:00, între staţiile Treviglio şi Seggiano di Pioltello, iinformează RAI.
Autorităţile au confirmat că pasagerii că sunt morţi şi răniţi.
Potrivit ultimelor informații, cel puțin 2 persoane au murit și alte 10 au fost spitalizate cu leziuni, transmite postul TV Rainews24.
Mai multe ambulanțe au ajuns la fața locului incidentului, în apropiere de orașul Pioltello. Autoritățile locale au anunțat întârzieri în serviciile feroviare.
Motivul producerii accidentul de tren este necunoscut deocamdată.
Citeşte şi Accident în zona Liviu Rebreanu. Un tramvai a lovit un autoturism
Un accident a avut loc în această dimineață în zona Liviu Rebreanu. Evenimentul rutier a avut loc între un tramvai al Regiei Autonome de Transport Bucureşti și un autoturism.
ACCIDENT TRAMVAI Din cauza accidentului circulația tramvaielor RATB în zonă este blocată. La fața locului a ajuns un echipaj de poliție pentru a face cercetări.
Din fericire nimeni nu a fost rănit. Din primele informaţii, cauza accidentului ar fi neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers.
ACCIDENT TRAMVAI Conducătorul unui autoturism nu s-a asigurat și a fost surprins și lovit de un tramvai al Regiei Autonome de Transport București (RATB).
Tramvaiul circula pe linia 19. Potrivit protocolului, la fața locului au ajuns două ambulanțe însă, din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Singurii care avut de suferit au fost şoferii care erau în trecere prin zonă la ora producerii accidentului.