UPDATE: Principalul suspect al atentatului de la Berlin, ucis la Milano

23.12.2016
UPDATE: Principalul suspect al atentatului de la Berlin, ucis la Milano

Anis Amri, principalul suspect în atentatul de la Berlin, ar fi fost ucis de forțele de ordine italiene, la Milano, transmite agenția de presă Reuters.

UPDATE,, ora 12.23: Ministrul italian de Interne a confirmat că bărbatul ucis la Milano în noaptea de joi spre vineri este Anis Amri, principalul suspect pentru atentatul de la Berlin.

Stire initiala

Potrivit primelor informaţii publicate de presa italiană, bărbatul care mergea pe jos a fost oprit pentru un control de rutină în jurul orei 3 (4 ora României), în Piazza 1 Maggio din Milano.

Amprentele bărbatului ucis la Milano corespund cu cele ale lui Anis Amri, suspectul pentru atentatul de la Milano, relatează agenția ANSA

Tânărul a scos un pistol şi a deschis focul asupra ofiţerilor, dintre care unul a fost rănit la spate. Oamenii legii au răspuns cu focuri de armă şi l-au ucis.

Citește și: Ministru german, după atentatul din Berlin: „Ne aflăm în stare de război”

Cine este suspectul de la atentatul din Berlin

Bărbatul, de origine magrebiană, nu avea documente la el, dar corespunde descrierii suspectului pentru atentatul de la Berlin.

Anterior, poliţia daneză a anunţat că un bărbat care corespunde semnalmentelor lui Amri a fost văzut în oraşul Aalborg, în nordul Danemarcei.

Anterior, surse apropiate anchetei au declarat pentru presa germană că autorităţile cred că Amri se află încă la Berlin.