Connect with us
Român condamnat la închisoare în SUA. Făcea trafic cu arme

Externe

Român condamnat la închisoare în SUA. Făcea trafic de arme

Un român a fost condamnat la închisoare în Statele Unite ale Americii. Acesta a primit 10 ani cu executare din partea judecătorilor pentru trafic de arme. Virgil Georgescu, acuzatul în cauză, are cetățenia americană și a primit sentința azi noapte la o judecătorie din Manhattan, scrie Mexico Star.

Românul are un cazier demn de filmele americane

Românul a fost arestat acum doi ani după o operațiune Guvernamentală Antidrog (DEA), care a avut loc în Muntenegru. Procurorii americani l-au acuzat că a colaborat cu un fost oficial din guvernul României, dar și cu un parlamentar din Italia. Acesta plănuia să vândă un arsenal de arme de tehnologie militară.

Agenții DEA l-au contact pe Georgescu ca să obțină arme capabile să doboare un avion american, notează news.ro.

Georgescu i-ar fi contact pe agenții CIA în anul 2012 ca să îi informeze în legătură cu numărul și tipul de arme pe care le deține.

Asociații traficantului de arme român și-au recunoscut vina în fața instanței. Aceștia nu au fost absolviți de acuzațiile legate de terorism, cu toate că au cerut clemență din partea judecătorilor. Au acceptat să depună mărturie împotriva lui Georgescu, unul din capii grupului care făcea trafic de arme.

CITEȘTE ȘI: Donald Trump și Barack Obama au supărat statul chinez

Nu este prima oară când numele României apare în scandaluri legate de traficul de arme. În urmă cu câteva luni, jurnaliștii de la Sky News au făcut o înscenare în care mai mulți români vindeau arme ucrainiene într-o pădure din Bistrița Năsăud.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top