Connect with us
Vladimir Putin a publicat un editorial in ziarul italian La Stampa, în care spune că Rusia nu are intenția de a porni un război cu țările NATO.

Externe

Vladimir Putin: Rusia nu are intenția de a ataca pe nimeni

Vladimir Putin a publicat un editorial în ziarul italian La Stampa. Intitulat E timpul să se aibă încredere în Rusia şi să facem front comun contra terorismului”, liderul de la Kremlin susține că țara sa nu are intenția de a ataca pe nimeni”.

Vladimir Putin susține că NATO nu s-a adaptat în mod real noilor condiții și probleme internaționale. Președintele rus mai afirmă și că se încearcă transformarea OSCE într-un „instrument care să deservească interesele politice externe ale unora.

„Povara neîncrederii reciproce limitează capacitatea noastră de a găsi răspunsuri eficiente la provocările şi ameninţările concrete cu care care lumea se confruntă astăzi.

Citește și: Reactia lui Putin dupa victoria lui Trump

Nu vedem în acţiunile unora dintre partenerii noştri intenţia de a rezolva cu adevărat probleme internaţionale. Anumite structuri construite în perioada Războiului Rece şi care în mod evident sunt deja perimate, cum este şi NATO, nu s-au adaptat în mod real noilor condiţii, în pofida tuturor discuţiilor privind necesitatea de adaptare la acestea.

Mai mult, se încearcă transformarea unui asemenea mecanism important de asigurare a securităţii paneuropene şi transatlantice precum OSCE într-un instrument care să deservească interesele politice externe ale unora. Drept rezultat, acest instrument lucrează în gol”, susține Putin.

Vladimir Putin: Rusia nu are intenția de a ataca pe nimeni. E ridicol să vorbim despre asta

Acesta mai precizează că prin „clișeul” amenințării militare ruse, infrastructura Alianței se mărește și se amplasează baze militare și armament nou în apropierea granițelor Federației Ruse.

Liderul de la Moscova mai spune că Rusia nu are intenția de a ataca pe nimeni și că această idee este folosită în scopuri politice.

‘Dar adevărul este că Rusia nu are nicio intenţie de a atacă pe nimeni. Numai Europa are 300 de milioane de locuitori. Suma populaţiei din ţările membre ale NATO cu SUA este de 600 de milioane, probabil. Rusia are doar 146 de milioane de locuitori. Este pur şi simplu ridicol să vorbim despre asta. Dar această idee continuă să fie exploatată pentru anumite scopuri politice”.

În editorialul publicat în La Stampa, Vladimir Putin a discutat și despre alegerile prezidențiale americane.

„O altă problema imaginară este aceea a isteriei – nu poate fi numită altfel – care s-a dezvoltat în SUA în ceea ce priveşte influenţa pe care Rusia ar avea-o în alegerile prezidenţiale. Din câte se pare Statele Unite au alte probleme reale şi urgenţe: de la datoria publică uriaşă la creştrea tragediilor marcate de folosirea armelor de foc, la intervenţiile violente, abuzive ale poliţie.

Dar, e mai simplu că în loc să acţionezi asupra cauzelor şi a posibilelor soluţii să distragi atenţia oamenilor cu aşa-zişi hackeri, spioni şi agenţi de influenţă ruşi. Oare crede cineva că Rusia poate influenţă opţiunea poporului american în vreun fel? Este cumva America o republica bananieră? America este o mare putere”, susține Putin.

Vladimir Putin: Apelul Rusiei la o luptă comună contra terorismului este ignorat

„Vedem toţi ce se întâmplă în Afganistan, Irak, Libia şi în multe alte ţări. Mă întreb: unde sunt rezultatele luptei contra terorismului şi a extremismului? … Ne aducem cu toţi aminte de entuziasmul capitalelor pentru aşa numita „primăvară arabă”. Ce s-a ales astăzi de acele manifestaţii curajoase?

Apelul Rusiei la o lupta comună împotriva terorismului este ignorat. În plus, grupări teroriste continuă să fie înarmate, întărite, susţinute în speranţa că vor putea fi folosite încă o dată în scopuri politice personale. Este un joc foarte periculos”, a mai scris președintele Rusiei.

În încheiere, Vladimir Putin spus că Rusia nu aspiră la „dominție globală, expansiune sau confruntări.” El a făcut apel la identificarea „adeăratelor probleme” și unirea forțelor pentru a le rezolva.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top