Irina Walker este cea de-a treia fiica a Regelui Mihai, principesa renegată după ce ea și soțul ei au încălcat legea în SUA.
Sunt ani buni de când Irina Walker nu a mai venit în România, ea fiind dezmoștenită de Familia Regală după ce a fost acuzată de autoritățile din Oregon de lupte ilegale de cocoși și apoi condamnată.
Chiar dacă în vara anului trecut, la înmormântarea mamei sale, Regina Ana, Irina Walker nu a fost lăsată să vină în țară, acum a participat la funeraliile tatălui sau.
Chiar dacă mulți se așteptau că imediat după înmormântare, această să se întoarcă în SUA, nu a fost așa. Fosta principesa a rămas în țară, unde a participat la toate evenimentele de Crăciun alături de celelalte patru surori ale ei.
Ea a fost chiar invitată să acorde, alături de celelalate principese, recompense pentru angajații Casei Regale, o tradiție dinainte de Crăciun.
Principesa Sofia a României a făcut câteva poze în parcul Castelului de la Săvârșîn. Când s-au uitat pe imagini, nu le-a venit să creadă ce a surprins Altetea Să
Principesa Sofia a României a profitat de timpul petrecut la Săvârșîn și în a două zi de Crăciun a ieșit în parcul Castelului și a făcut câteva poze.
Imaginile surprinse i-au lăsat fără grai pe membrii Casei Regale, atunci când au văzut ce era suprins în ele.
O serie de fotografii au apărut, miercuri, pe pagină oficială de Instagram a Casei Regale. În mesajul care însoțește imaginile este precizat că pozele au fost realizate de Principesa Sofia în parcul castelului, fiind surprinsă parcă suferință întregii naturi pentru dispariția Regelui Mihai.
”Aflată la Castelul Regal Săvârșîn, alături de Majestatea Să Margareta, de ASR Principele Radu și de toate surorile sale, Alteță Să Regală Principesa Sofia a realizat o serie de fotografii în parcul de la castel, în plină iarnă, într-un moment de tristețe al Familiei Regale, aflată în doliu.
Imortalizat de obiectul aparatului de fotografiat al Principesei Sofia, parcul pare că împărtășește tristețea locuitorilor castelului și ai Savarsinului. #principesasofia #castelulsavarsin #crăciun #romaniaregala”, este mesajul care însoțește imaginile apărute pe pagină de instagram a Familiei Regale a României.
Citeşte şi Zodiile care pierd totul până la sfârșitul lui 2017. Ce se întâmplă cu aceşti nativi
Sfârșitul anului 2017 se apropie cu pași repezi, iar acest lucru reprezintă o oportunitate pentru a pune sub lupă momentele cele mai importante, care au avut un impact semnificativ asupra fiecăruia.
Mai sunt câteva zile până vom spune la revedere lui 2017 însă se mai pot întâmpla multe, bune sau rele. Unii pot avea parte de cele mai bune lucruri, în timp ce alții se pot confrunta cu pierderi și eșecuri.
Astrele scot la iveală câteva zodii care nu vor trece printr-o perioadă foarte bună. Destinul le joacă feste, astfel că vor ajunge să piardă tot ceea ce au. Oricât de mult ar lupta în acest sens, se pare că norocul nu este de partea lor. Unele semne se vor resemna, altele vor încerca să depună toate eforturile necesare pentru a trece peste dificultăți.
Taur
Nativii născuți în zodia Taur se chinuie de ceva timp să treacă peste o perioadă dificilă, dar nu reușesc în niciun fel. Parcă totul s-a întors împotriva lor și trebuie să lupte cu morile de vânt pentru a ieși la lumină.
Pe lângă dificultățile de la locul de muncă, lipsa banilor și ratarea unei afaceri importante, viața personală este și ea dominată de o influență negativă. Aflat la ananghie, nativul zodiei Taur se simte singur, fără prieteni sau persoana iubită şi problemele financiare l-ar putea face să-şi piardă casa.
Este important să nu cedeze, ci să meargă cu fruntea sus mai departe. Orice eșec poate reprezenta de fapt un câștig, în ciuda aparențelor.
Anul 2017 a fost unul cu suișuri și coborâșuri pentru Taur, iar faptul că pierde foarte multe lucruri importante la sfârșitul lui îl determină să facă o analiză a propriei vieți și a modului în care a acționat în anumite momente.
Rac
Cu toate că lucrurile păreau să meargă foarte bine, sfârșitul anului vine cu surprize nu tocmai plăcute pentru nativul din Rac. În ceea ce privește viața sentimentală, lucrurile nu mai sunt la fel de roz ca până acum.
Apar anumite conflicte și contradicții care nu își găsesc rezolvarea, astfel că se va ajunge la inevitabila despărțire.
Nici pe plan profesional lucrurile nu par să se desfășoare conform așteptărilor. Se pare că eșecul din dragoste îl copleșește total pe Rac, astfel că el nu mai dă randamentul necesar la birou și face erori la care în mod normal nici nu s-ar fi gândit.
Pierderi se vor înregistra și la nivel material, iar o sumă destul de mare de bani va fi investită greșit. Nu este neapărat vina lor, dar ar trebui să fie mai cumpătați și echilibrați. Își pierd încrederea în oameni, tocmai pentru că nu simt sprijin din partea celor la care s-ar fi așteptat.
Săgetător
Ghinionul se ține scai de Săgetător, astfel că este posibil să se confrunte cu câteva probleme de natură medicală. Starea de sănătate precară îi afectează activitatea zilnică, astfel că nu mai reușește să dea randament.
Pe lângă faptul că nu este o zodie înzestrată cu răbdare pentru a trece peste greutăți, Săgetătorul simte că o să piardă tot ceea ce are până la sfârșitul anului, ceea ce pare să îl doboare pe zi ce trece.
Din păcate nu va obține jobul pe care și l-a dorit atât de mult, dar acest eșec nu ar trebui să îl descumpănească.
Faptul că sfârșitul anului 2017 îl prinde pe Săgetător într-o pasă proastă nu înseamnă că așa va fi și începutul lui 2018. Lucrurile se pot aranja în așa fel încât pierderile suferite acum să se transforme în câștiguri mai târziu.
Zodiile care au un sfârșit de an neplăcut sunt sfătuite să acorde o mai mare atenție deciziilor pe care le iau și să nu se lase conduse de emoțiile de moment. Își pot găsi oricând puterea de a merge mai departe, oricât ar fi de greu.
Citeşte şi ATAC SINUCIGAŞ: Sunt 40 de morţi şi peste 30 de răniţi. Atacul nu a fost încă revendicat
Acest articol a fost actualizat la: 2017-12-28T14:46:24+02:00 14:46
Acest site foloseste cookies.
Read More