Știri

Fostul deputat Florin Popescu, condamnat la un an de închisoare

Fostul deputat Florin Popescu a fost condamnat definitiv la un an de închioare cu executare pentru conflict de interese și fals.

Popescu a fost acuzat că în a semnat contratce cu o firmă la care fusese acționar, pe vremea când era șef al CJ Dâmbovița. Fostul parlamentar a fost acuzat și de fals în declarațiile sale de avere.

Florin Popescu, condamnat la închisoare. Fostul deputat a primit zeci de tone de pui grill

Conform acuzaţiilor, în perioada august 2008 – noiembrie 2010, Florin Popescu a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi SC Procor SA, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele sau, a fost acţionar până în 14 iulie 2008.

În plus, Popescu şi-ar fi completat în fals declaraţiile de avere aferente anilor 2008 – 2011.

În octombrie 2015, trei judecători de la instanţa supremă au decis să-l achite pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Procurorii au contestat, însă, decizia la Completul de 5 judecători al instanţei supreme.

În prezent, Florin Popescu este încarcerat în urma unei condamnări de doi ani de închisoare cu executare primite în martie 2016. El a fost găsit vinovat după ce a cerut de la o firmă zeci de tone de pui grill, pe care i-a distribuit în scop electoral, la alegerile locale din 2012.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în 2012, Florin Popescu, folosindu-şi influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, l-a determinat pe un denunţător să-i remită mai multe foloase necuvenite.

Citește și: Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

„Acestea au constat în cantitatea de 60.992 de kilograme de pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioadă, Florin Popescu a candidat şi el pentru obţinerea unui nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa”, au susţinut anchetatorii, citați de news.ro.

Share
Scris de
Catalin Nae