Audiere cu răsunet la Direcția Națională Anticorupție. Fostul șef al Poliției Române Cătălin Ioniță este audiat la Direcția Națională Anticorupție. Acesta și-a dat demisia din funcție, săptămâna trecută, tocmai din cauza acestui dosar.
Săptămâna trecută, Cătălin Ioniță a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de suspect.
Conform DNA, faptele ar fi fost comise în perioada în care era şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1, dosarul fiind constituit în 2018, a anunţat miercuri DNA.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii: IONIŢĂ ALEXANDRU-CĂTĂLIN, la data faptelor şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, în prezent chestor principal de poliţie, sub aspectul comiterii infracţiunilor de: trafic de influenţă, fals în declaraţii, în formă continuată; DINU PETRUŢA sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influenţă”, a transmis DNA, precizând că dosarul penal a fost constituit în anul 2018.
DNA îl acuză pe Ioniță că a pretins de la Petruța Dinu (persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafețe de 4 hectare, promițând în schimb că îi va determina pe funcționarii publici cu atribuții în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie.
Că urmare a demersurilor făcute de Ioniță, pe 3 decembrie 2010, Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a județului Ilfov a emis titlul de proprietate în favoarea Petrutei Dinu și a altor trei persoane asupra a 18,17 hectare, transmite DNA.
Ulterior, pe 19 martie 2015, persoanele beneficiare ale terenului i-au vândut întreagă suprafață lui Ioniță și unei alte persoane din familia lui.
Citește și Șeful Poliției Române, Cătălin Ioniță, a demisionat. Chestorul Ioan Buda l-a înlocuit
Conform înțelegerii anterioare, cumpărătorii au achitat doar prețul de 70.000 de euro pentru suprafață de 14 hectare (prețul convenit fiind de 5.000 euro/hectar), restul de 4,17 hectare fiind cedate cu titlu gratuit.
Acest site foloseste cookies.
Read More