Connect with us
Gabriela Firea și-a suspendat pagina de Facebook după ce a fost huiduită pe Arena Națională

Știri

Gabriela Firea și-a suspendat pagina de Facebook după ce a fost huiduită pe Arena Națională

Gabriela Firea a fost huiduită de cei prezenți pe Arena Națională pentru a o vedea pe Simona Halep, iar acest gest a ajuns și în presa internațională.

Cei circa 20.000 de oameni veniți să o vadă pe proaspăta câștigătoare a Roland Garros au taxat prezența Gabrielei Firea la eveniment, iar aceasta a fost huiduită la scenă deschisă.

Gestul a avut ecou și peste hotare.

„Aproximativ 20.000 de persoane s-au strâns pentru a o aplauda pe Simona Halep, care a devenit prima jucătoare din România ce a câştigat un titlu de Grand Slam după decenii.

Fanii s-au strâns luni la Arena Naţională pentru a a o vedea pe Halep. Dar când pe scenă a apărut primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, mulţimea a schimbat aplauzele în huiduieli.

Firea a reacţionat mai târziu afirmând că grupări alte miliardarului George Soros au conspirat pentru a «compromite evenimentul»”, a notat agenţia Associated Press, preluată de publicaţii din întreaga lume.

„Un pic împotriva curentului întregii atmosfere, fluierături au fost adresate primarului Bucureştiului, Gabriela Firea, personaj controversat şi niciodată acceptat de locuitorii capitalei României, pentru că face parte din factiunea politică pe care ei o consideră coruptă”, a mai notat sursa oktennis.it, care a amintit şi de controversa legată de locul în care urma Simona Halep urma să-şi prezinte trofeul, în afara stadionului.

Gabriela Firea, explicație halucinantă pentru cele petrecute pe Arena Națională

Firea a părăsit Arena Națională după incident, iar apoi, într-un mesaj pe Facebook, a dat vina pe „sorosiști” pentru cele petrecute:

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puţin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ţinută, pe Arena Naţională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezenta fanilor trofeul.

A fost o mobilizare uriaşă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineaţă, însă, aparatul sorosișt de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea: compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost şi copii, la un festival al urii şi dezbinării.

Când am declarat-o Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti, mulţi au strâmbat din nas. Şi au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam aşa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă şi că nu îmi fac datoria de primar general.

În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinaţi cu entuziasm de cetăţeni şi sunt recompensaţi prin intermediul autorităţilor de la acel moment: ministru, primar, preşedinte de federaţie etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul faţă de valorile noastre.

Repet, dacă nu organizăm nimic şi nu ofeream Cheia Oraşului într-un cadru festiv, aveam să fiu certată că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de român şi primar, nici aşa nu a fost bine… pentru unii. Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep.

De dragul ei şi din respect pentru performanta sa uriaşă, puteau lăsa o jumătate de oră ură la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulţi sunt oameni civilizaţi, democraţi, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt.

În rest, şi mâine este o zi! Şi mâine e o zi de muncă! Şi mâine ne vom bucura că apare soarele, că suntem sănătoşi, că putem avea credinţă şi că putem ierta. Ai câştigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”

Explicația oarecum absurdă a Primarului General al Capitalei i-a nemulțumit și mai tare pe oameni, care au bombardat-o cu mesaje critice pe Facebook.

În cele din urmă, soția lui Florentin Pandele a decis să își suspende pagina de socializare.

Citește și: Momente tensionate la Arena Națională VIDEO! Firea a fost huiduită de zeci de mii de oameni

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top