Giurgiu: Un copil de trei ani a murit după ce s-a intoxicat cu fum

Ultimul update: miercuri 21 decembrie 2016 11:01 Data publicării: miercuri 21 decembrie 2016 11:01
Autor , în Știri

Un copil de trei ani a murit după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu ce a izbucnit în locuința în care se afla. Bunicul băiatului, un bătrân de 60 de ani, și-a revenit după intervenția medicilor.

Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-o locuință din localitatea Ghimpaţi din judeţul Giurgiu. Un bărbat de 60 de ani și nepotul acestuia în vârstă de trei ani au fost intoxicați cu fum.

La momentul sosirii echipajelor, adultul și-a revenit, însă copilul inconștient a fost preluat de un elicopter SMURD. Băiatul se afla în stop respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare.

Un copil de trei ani s-a intoxicat cu fum după un incendiu în Ghimpați, Giurgiu

”Din informațiile primite de la SAJ Giurgiu, la orele 9,52 s-a încheiat protocolul de resuscitare și s-a constatat decesul copilului pentru că acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Bunicul acestuia în vârstă de 60 de ani, intoxicat, de asemenea, cu fum a fost stabilizat din punct de vedere hemodinamic și respirator”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț, potrivit Agerpres.

Pompierii au localizat incendiul și execută manevre pentru stingerea acestuia.

”Incendiul a fost localizat, colegii mei se află la fața locului și acționează în continuare pentru lichidarea acestuia. Încă nu cunoaștem cauzele incendiului, cercetările vor continua. Flăcările au distrus obiecte de mobilier, un calculator, articole de îmbrăcăminte, o cameră de locuit și acoperișul pe o suprafață de aproximativ zece metri pătrați”, a spus Florin Neguț.

Flăcările au distrus mobilierul dintr-o cameră a casei, un computer şi acoperişul imobilului.

Citește și: Incendiu în Voluntari – o femeie a fost rănită

Pentru stoparea incendiului au intervenit trei echipaje de la Garda Mihăileşti şi de la detaşamentul Bolintin Deal din cadrul ISU Giurgiu.

Sursa: Huff.ro
Comentarii