Știri

Grav accident rutier joi dimineață. Doi oameni au murit, alți zece au fost răniți!

Un grav accident rutier s-a petrecut în județul Arad, joi dimineața. Două persoane au murit, iar alte zece au fost rănite, în urma coliziunii dintre un microbuz și un autocar

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Lorena Radu, a declarat că din primele cercetări reiese că accidentul a fost provocat de şoferul microbuzului, în vârstă de 31 de ani, care a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu autocarul. Deocamdată nu s-a stabilit dacă şoferul a pierdut controlul volanului sau a adormit la volan, bărbatul fiind rănit grav, astfel că nu poate fi audiat.

Trei din cei zece răniţi în accidentul produs joi dimineaţă în judeţul Arad sunt în stare critică în spital, fiind intubaţi, în timp ce alte şase victime primesc îngrijiri în spital, iar una a refuzat transportul la unitatea medicală, primind îngrijiri la locul accidentului. Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că accidentul a avut loc după ce şoferul microbuzului de transport persoane a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit violent cu autocarul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţen de Urgenţă Arad, Simina Roz, a declarat pentru News.ro că nouă din cei zece răniţi în urma accidentului produs pe DJ 792C au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe, în timp ce o persoană a primit îngrijiri la faţa locului, refuzând transportul la spital.

Accidentul – în care au fost implicate un autocar şi un microbuz – a avut loc pe un drum judeţean din Arad care face legătura între oraşele Curtici şi Sântana, în apropierea intersecţiei cu drumul naţional 79 Arad – Oradea. Microbuzul transporta 15 muncitori, iar în autocar nu erau pasageri.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-08-10T10:02:36+03:00 10:02

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More