Horoscop lunar iunie 2018 Fecioară – Oana Hanganu

Horoscop lunar iunie 2018 Fecioară – Oana Hanganu. Fecioarele trebuie să combine ambiția cu răbdarea și tactul pentru a fi apreciate și promovate la actualul job. În plan sentimental, unii nativi au parte de aventuri secrete.

Horoscopul lunii iunie 2018 pentru zodia Fecioară pune accent pe carieră și le recomandă ca, în relațiile de muncă să evite certurile și să aibă nu doar ambiție, ci și tact și răbdare.

BERBEC | TAUR GEMENI |

RAC LEU FECIOARA BALANTA |

SCORPION SAGETATOR CAPRICORN|

VARSATOR PESTI

Până în toamnă, în casa Profesiei din astrograma lor se va afla Marte, care este planeta Acțiunii și ambiției, dar și planeta Războiului. Marte le poate ajuta pe Fecioare să obțină succesul dorit, dar le accentuează și spiritul de contradicție și dorința de a se impune.

Din 27 iunie, Marte va intra în mers retrograd și s-ar putea ca Fecioarele să muncească mai mult pentru a fi apreciate și promovate.

Până atunci, importantă va fi și prezența, în prima parte a lunii, a planetei Mercur în Gemeni și în ”casa Carierei” din astrograma Fecioarelor. În ziua de 12 iunie, Mercur va intra în Rac și va dinamiza ”casa Prietenilor” din astrograma Fecioarelor.

În 13 iunie va fi Lună Nouă în zodia Gemeni. Aceasta va însemna, pentru multe Fecioare, un nou început în carieră sau interesul pentru un nou domeniu de activitate.

În ziua de 14 iunie, planeta Venus va intra în zodia Leu și, până în iulie, va aduce mai multă discreție în viața sentimentală a Fecioarelor. Pentru unii nativi Fecioară, Venus în Leu poate aduce și o aventură.

În 19 iunie, planeta Neptun va intra în mers retrograd și va influența sectorul Parteneriatelor din astrograma Fecioarelor, multe dintre acestea trăind din amintiri sau fiind tentate să se întoarcă la un fost partener.

În 21 iunie, Soarele va intra în zodia Rac și va pune accent pe relațiile Fecioarelor cu prietenii sau rețeaua profesională din care fac parte sau le va încuraja să își facă planuri de viitor.

În 28 iunie va fi Lună Plină în Capricorn. Aceasta va veni cu noi responsabilități ale Fecioarelor față de copii, cu împliniri în plan sentimental sau cu succes în proiecte creative.

În 29 iunie planeta Mercur va ajunge în zodia Leu, iar comunicarea Fecioarelor cu prietenii va fi lipsită de probleme și tensiuni. Mai mult, unii nativi vor călători împreună cu prietenii.

Acest articol a fost actualizat la: 31 mai 2018 15:48