Știri
Horoscop lunar iunie 2018 Gemeni – Oana Hanganu
Horoscop lunar iunie 2018 Gemeni – Oana Hanganu. Gemenii își restabilesc prioritățile sau aleg un nou drum în viață. Spre sfârșitul lunii, călătoriile și afacerile cu persoane din străinătate cer mai multă atenție.
Horoscopul lunii iunie 2018 pentru zodia Gemeni anunță schimbări pozitive în plan personal, călătorii și succes în profesie. Luna Nouă din data de 13 iunie va avea loc în zodia Gemeni și le va purta noroc nativilor în proiectele demarate în această perioadă.
RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA |
SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN|
Mulți nativi vor fi mai atenți la efectul pe care imaginea și promovarea o au în carieră, interesul pentru profesie și bani fiind accentuat și de intrarea planetei Mercur în ”casa Banilor” din astrograma lor, chiar în ajun de Lună Nouă.
În ceea ce privește banii, Gemenii nu vor avea motive să se plângă deoarece, până în data de 14 iunie, Micul Benefic Venus se va afla în ”casa Banilor” lor.
Din 14 iunie și până în iulie, Venus se va afla în sectorul Comunicării și al scurtelor călătorii, astfel că Gemenii vor avea relații foarte armonioase cu cei din jur și își vor exprima, cu farmec și tact, opiniile. Aflată în Leu, planeta Iubirii, Venus, va favoriza și comunicarea în cuplu.
În data de 21 iunie, Soarele va părăsi zodia Gemeni și se va muta în semnul Racului. Aici va acționa în tandem cu Mercur, planeta care îi patronează pe Gemeni, aducându-le acestora noroc în plan financiar.
În data de 27 iunie, planeta Marte va intra în mers retrograd în zodia Vărsător și va aduce, în cazul unora dintre nativi, încurcături în călătorii sau blocaje în afacerile cu persoane din străinătate. Pentru alți nativi, tranzitul retrograd al planetei Marte va însemna refacerea unor proiecte sau restabilirea priorităților.
Luna Plină din data de 28 iunie va avea loc în zodia Capricorn și, în cazul Gemenilor și va influența ”casa Banilor altora” din astrogramă. Gemenii vor putea primi credite, donații sau alte finanțări sau vor întâlni persoane interesate să investească în proiectele lor. De asemenea, Luna Plină din 28 iunie va aduce mai multă ”pasiune și acțiune” în viața amoroasă a nativilor.
În ziua de 29 iunie, planeta Mercur va intra în zodia Leu și în sectorul Comunicării din astrograma Gemenilor, anunțând un sfârșit de lună plin de dinamism, potrivit pentru vacanțe, distracție și călătorii.