Horoscop lunar iunie 2018 Leu – Oana Hanganu

Horoscop lunar iunie 2018 Leu – Oana Hanganu. Leii atrag mai multă iubire în viața lor, iar la locul de muncă li se încredințează noi proiecte. În ultima parte a lunii trebuie să acorde o mai mare atenție sănătății.

Horoscopul lunii iunie 2018 pentru zodia Leu îi încurajează pe Lei să își facă planuri de viitor, să lucreze în echipă și să se înconjoare de prieteni adevărați. Toate acestea vor fi favorizate de prezența planetei Comunicării, Mercur, în zodia Gemeni, până în data de 12 iunie.

BERBEC | TAUR GEMENI |

RAC LEU FECIOARA BALANTA |

SCORPION SAGETATOR CAPRICORN|

VARSATOR PESTI

În 13 iunie, în zodia Gemeni și în ”casa Prietenilor” din astrograma Leilor va avea loc Luna Nouă. La momentul de Lună Nouă, planeta Mercur se va afla, deja, în Rac și în sectorul Trecutului și al secretelor din astrograma Leilor, așa că nativilor li se recomandă discreție legată de planurile de viitor.

Luna Nouă din 13 iunie le va aduce noi prieteni sau șansa de a ajunge în noi ”cercuri sociale” și îi va motiva pe Lei să își stabilească noi obiective personale sau noi ”căi de atac” și acțiune.

Importante vor fi relațiile și colaborarea cu cei din jur, iar prezența planetei Marte în zodia Vărsător va anima sectorul Parteneriatelor din astrograma Leilor. În 27 iunie, Marte va intra în mers retrograd și va provoca tensiuni sau schimbări în acest sector dar, până atunci, Leii trebuie să profite din plin de perioada favorabilă.

Un aliat de nădejde pentru Lei va fi Micul Benefic Venus care va intra în zodia lor în data de 14 iunie. Venus le va aduce noroc și în plan financiar, dar și în plan sentimental, pentru că Venus este și ”planeta Iubirii”.

În 21 iunie, Soarele va intra în zodia Rac și, timp de o lună de zile, va acționa în sectorul Trecutului și al secretelor din astrograma Leilor, anunțând o perioadă mai potrivită pentru odihnă sau pentru concentrarea pe proiectele aflate în derulare decât pentru noi proiecte sau afaceri.

Luna Plină din 28 iunie va avea loc în zodia Capricorn și le va aduce Leilor responsabilități suplimentare la locul de muncă (de exemplu, nativilor li se pot încredința noi proiecte) sau le va cere să acorde o mai mare atenție sănătății personale.

În 29 iunie, planeta Mercur va intra în zodia Leu și va accentua dorința Leilor de a învăța lucruri noi, de a-și exprima opiniile și de a călători.

Acest articol a fost actualizat la: 31 mai 2018 15:49

Share
Scris de
Hanganu Oana