Bogdan, fostul concurent de la „Insula iubirii” a făcut primele declarații despre iubita sa Alexandra cu care este împreună de o lună.
„Am făcut nunta pentru a salva relaţia, pentru a da o şansă relaţiei. S-a rupt când am simţit că nimic nu s-a schimbat. Andi nu este motivul divorţului nostru. Nu a fost o nuntă pentru bani, balanţa a fost pe negativ. A fost o nuntă ok. Îi mulţumesc lui Andi că m-a făcut să văd anumite lucruri. Sunt fericit şi liniştit. Nu m-ar deranja să-i văd împreună pe Andi şi pe Hannelore. Cea mai mare problemă în relaţie cred că a fost neîncrederea”, a spus Bogdan la Antena Stars.
“Totul a fost întâmplător, am fost invitatul lui Ionuț la împlinirea vârstei de 30 de ani, iar planurile mele erau să mă îndrept spre Timișoara după eveniment. Nehotărât, acesta m-a sfătuit să mai rămân o zi pentru relaxare, am mers cu el și prietenii lui să cinăm și să ieșim la un pahar de vin.
În momentul în care m-am așezat la masă, privirea mi-a fost captată de Alexandra care se află la trei mese distanță, următoarele două ore nu mi-am putut luă privirea de la ea, totul a fost întâmplător. După cum se spune, momentul potrivit la timpul potrivit.
Momentan, suntem în cunoaștere, este o femeie extraordinară și mă bucur nespus că a apărut în viața mea. În momentul de față sunt foarte liniștit și împlinit în ceea ce privește o nouă relație și voi lasă lucrurile să decurgă natural”, a declarat Bogdan Ionescu în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
Acest site foloseste cookies.
Read More