Lucian Pînzaru s-a stins din viață marți, 16 februarie, la doar 53 de ani, din cauza unei boli necruțătoare. Acesta a aluptat mult timp cu această afecțiune, însă nu a mai avut putere și a cedat înainte de vreme. Au fost comunicate mai multe detalii, precum când și unde va fi depus sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului, pentru cei care vor să îi aducă un ultim omagiu.
Lucian Pînzaru a plecat dintre noi la doar 53 de ani. Steaua Teatrului Dramatic Fani Tardini” din Galaţi a pierdut lupta cu viața marți, din cauza unei afecțiuni extrem de grave, care nu a putut fi tratată.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului va fi depus în foaierul Teatrului Dramatic, marţi, după ora 20,00. Cei care l-au îndrăgit pe actor îi vor putea aduce un ultim omagiu până miercuri seara, înainte ca acesta să fie ridicat. Trupul actorului va fi incinerat joi, la Bucureşti, pentru că aceasta a fost dorința lui. Cenuşa sa va fi împrăştiată pe Dunăre, la Galaţi, așa cum Lucian și-a dorit mereu, fiind un mare iubitor al Dunării, așa cum se declara.
Teatrul îl plânge acum pe unul dintre cei mai iubiți și talentați actori ai zilelor noastre. Teatrul Dramatic a transmis un mesaj emoționant despre steaua pe care a pierdut-o.
″Teatrul din Galaţi este azi în doliu! Avem cu toţii un puternic gust al amărăciunii, al mâhnirii care ne strangulează şi ne amestecă gândurile, stările, sentimentele. Suntem, împreună, strâns legaţi de o mare şi copleşitoare tristeţe! Artistul care ne-a inspirat, Omul care ne-a dat cu generozitate din bogăţia lui interioară, el, Lucian, ne părăseşte acum, lăsându-ne cu sufletele şchioape! Ne gândim că Lucian a trăit aşa cum a vrut – şi a vrut să ardă pentru meserie, să iubească teatrul şi pe oamenii din el, să respecte şi să onoreze fără cusur publicul care i-a răsplătit munca şi talentul timp de peste 25 de ani. Teatrul din Galaţi a fost onorat că Lucian a ales să împartă scândura asta fascinantă cu trupa pe care a găsit-o aici! A fost un artist-reper, un devotat al teatrului făcut atent, precis şi fără jumătăţi de măsură. Rămas bun, Lucian Pînzaru!”, se arată într-un comunicat transmis de Teatrul Dramatic ″Fani Tardini″.
Colegii l-au considerat întotdeauna pe actor un artist-reper, foarte devotat meseriei sale, un talent cu adevărat special, care a făcut totul cu cea mai mare pasiune. Actorul a colaborat cu nume mari, precum Adrian Lupu, Mircea Cornișteanu, Alexandru Dabija, Ion Sapdaru, George Motoi, Dinu Cernescu, Radu Nichifor, Claudiu Goga sau Felix Alexa și de fiecare dată a făcut senzație pe scenă.
Lucian Pînzaru era născut pe 19 ianuarie 1968, în localitatea Dorohoi din județul Botoșani. Debutul pe scena Dramaticului gălățean a avut loc în anul 1995, în rolul Artur din spectacolul Tango de Slawomir Mrozek, regia Attila Vizauer.
Ultimul său rol pe scena Dramaticului gălăţean a fost Enachi Damian în spectacolul Salba Dracului” după Vasile Alecsandri, regia: Alexandru Dabija.
Acest articol a fost actualizat la: 2021-02-16T16:50:59+02:00 16:50
Acest site foloseste cookies.
Read More