Incendiu în Voluntari. Un incendiu puternic a izbucnit, duminică dimineaţă, la o hală de depozitare a băuturilor răcoritoare din oraşul Voluntari.
Pompierii au intervenit cu zece autospeciale. Suprafaţa afectată de incendiu a fost de aproximativ 500 de metri pătraţi, hala având o suprafaţă de 2.500 metri pătraţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealu Spirii” Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, în acest moment incendiul a fost stins.
Pentru a fi stins incendiul, pompierii au acţionat timp de aproximativ două ore. Aceștia au intervenit cu zece autospeciale. La faţa locului au fost trimise şi trei ambulanţe SMURD.
Nicio persoană nu a fost rănită.
Citește și: Incendiu la Poșta Câlnău, județul Buzău. Un restaurant a ars
Tot astăzi, un incendiu puternic a avut loc în comuna Poșta Câlnău, din județul Buzău. Un restaurant a luat foc. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale. Incendiul a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.30.
Acest site foloseste cookies.
Read More