Connect with us
Inflația a crescut la 5,41% în mai 2018. Ce spun datele INS

Știri

Inflația a crescut la 5,41% în mai 2018. Ce spun datele INS

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,41% în mai 2018, de la 5,2% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,93%, a celor nealimentare cu 7,75% şi a serviciilor cu 2,72%, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

O rată mai mare a inflaţiei anuale a fost consemnată în luna februarie 2013, când preţurile de consum au urcat cu 5,65%.

„Preţurile de consum în luna mai 2018 comparativ cu luna mai 2017 au crescut cu 5,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,6%.

Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (iunie 2017 – mai 2018) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2016 – mai 2017), calculată pe baza IPC, este 3,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,6%”, se arată într-un comunicat al INS transmis marţi AGERPRES.

Conform datelor INS, în mai comparativ cu aprilie, preţurile de consum au urcat cu 0,47%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, cele nealimentare cu 0,58% şi serviciile cu 0,1%.

Rata medie lunară a inflaţiei în primele cinci luni din acest an a fost de 0,5%, faţă de 0,1% în aceeaşi perioadă din 2017.

Prognoza de inflație, revizuită de BNR

La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicând o inflaţie de 3,5% în 2018.

Şi Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere la 3,2%, de la 2,6%, proiecţia privind inflaţia la sfârşitul acestui an, în varianta de primăvară a Prognozei pe termen mediu 2018 – 2021, publicată la finele lunii aprilie.

Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.

Conform BNR, accelerarea ratei anuale a inflaţiei în primele trei trimestre ale anului 2018 este determinată de acele componente ale coşului de consum exogene sferei de acţiune a politicii monetare.

Epuizarea acestui puseu inflaţionist are ca efect reintrarea indicatorului în intervalul ţintei începând cu ultimul trimestru din 2018.

În ultimul raport „World Economic Outlook”, publicat în aprilie, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în sus estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, până la o inflaţie de 4,7%, de la 3,3% cât se estima în octombrie, urmând ca ritmul de creştere a preţurilor să se atenueze în 2019 până la 3,1%.

Comisia Europeană estimează că rata inflaţiei va creşte la 4,2% anul acesta şi va încetini la 3,4% anul viitor, în timp ce inflaţia de bază ar urma să urce de la 0,8% în 2017 la 3,3% în 2018 şi 3,5% în 2019.

Citește și: Vești proaste pentru români! Scumpiri mari! Pentru ce plătești mai mult!

Citește și: Rata Inflației, la cel mai mare nivel din ultimul cinci ani. Cu cât au crescut prețurile

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top