Știri
Înscrieri grădiniță 2019. Ce acte sunt necesare
De luni au început oficial înscrieriile pentru copiii nou-veniți la grădiniţă, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.
Înscrieri la grădiniță 2019
Prima etapă de înscriere este cuprinsă între 21 mai şi 8 iunie, iar până la 21 iunie se vor face analiza cererilor şi procesarea acestora.
Cea de-a doua etapă este cuprinsă între 25 iunie şi 27 iulie pentru cei care nu au prins loc în grădiniţa aleasă, iar în cea de-a treia etapă 30 iulie – 31 august se face repartizarea pe locurile rămase libere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
Potrivit acestuia, în Bucureşti în învăţământul preşcolar de stat, atât pentru reînscrierea, cât şi pentru înscrierea copiilor în grădiniţă sunt 35.320 locuri, iar 10.000 de locuri în învăţământul preşcolar particular.
Procesul de reînscriere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor
Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte.
Existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată).
Numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2019 – 2029 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Potrivit MEN, unităţile particulare de învăţământ preşcolar au şi obligaţia afişării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul acestora, respectiv dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).