Iubești petrecerile în aer liber? Pregătește grădina cu jacuzzi și corturi!
Acum că zilele sunt mai lungi și temperaturile mai ridicate, a sosit momentul pentru o petrecere în grădină. Serile calde și compania oamenilor dragi sunt cele mai bune premise pentru o petrecere completă. Pentru ca toată lumea să fie fericită, decorul trebuie amenajat cu atenție până la cel mai mic detaliu.
Valorificarea întregului spațiu disponibil
Dacă ai în grădină câțiva copaci, atunci folosește-te de aceștia și atârnă felinare pe ramuri, sau un șir de lumini pentru o atmosferă mai caldă. Mai departe, pregătește locuri primitoare peste tot pe terasă sau în grădină. Scaunele de răchită, pernele groase și mari așezate într-un colț luminat, hamacul prins între doi copaci, sau un jacuzzi gonflabil sunt elemente care invită la socializare și în același timp îi pot ține pe cei mici ocupați.
Creează atmosfera festivă cu articole de bază
Vasele din porțelan în culori deschise, cu motive orientale sau inspirate din natură, sau cele din plastic colorat sau din sticlă sunt ideale pentru petrecerile de vară.
Scaunele și mesele pliante sunt chiar indicate pentru petrecerile în aer liber. Dacă se strică vremea, le poți muta rapid și ușor într-o zonă acoperită a grădinii. Dacă design-ul mesei este unul atractiv, atunci nu mai e necesar să o acoperi cu o față de masă. Dacă preferi varianta clasică, atunci folosește o față de masă, în culori vesele și cu modele geometrice.
Câteva rogojini sau un covor așezat pe un teren gol, fără gazon este ocazia perfectă pentru amenajarea unui spațiu de socializare.
Vremea poate fi imprevizibilă. Ar fi păcat ca o banală ploaie să anuleze o seară cu un început atât de promițător. Corturile de gradină oferă un adăpost eficient pentru a-ți continua petrecerea fără griji. Construcția din oțel asigură stabilitate. Partea care permite accesul este prevăzută cu fermoar, iar pereții laterali sunt demontabili.
Amenajează grădina în ton cu evenimentul
Coroane de flori, ierburi sau crenguțe pot fi agățate pe ușa casei, dar și pe crengile copacilor din grădină. O idee ingenioasa si de efect!
Amplifică magia atmosferei festive și folosește lămpi solare, lumânări în borcane și baloane plutitoare cu azot. Copiii vor fi cei mai incântați!
Prinde câteva lampioane în copacii din jur şi aşază lumânări de exterior în zonele semi-întunecate. Odată cu lăsarea serii, ambientul va fi sublim!
Sursa de imagine:
oneinchpunch / Shutterstock.com