Klaus Iohannis, anunțul zilei despre drepturile românilor. Președintele a făcut precizări importante
Șeful statului a transmis un mesaj plin de însemnătate pentru toții românii, cu privire la drepturile și libertățile cetățenești. Klaus Iohannis s-a adresat tuturor cu ocazia Zilei Internaționale a Drepturilor Omului. Președintele a ținut să sublinieze unele aspecte care îi vizează în mod direct pe români.
Mesajul șefului statului pentru toții românii
Șeful statului a declarat că în ultimul an, marcat de criza sanitară, subiectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor s-a aflat mai mult decât oricând pe buzele tuturor, pe agenda publică, în atenţia politicienilor, a instanţelor de judecată, și în speță a fiecărui cetăţean.
Klaus Iohannis a ținut să sublinieze că mai ales în acest an greu, autorităților le-a fost greu să adopte unele măsuri care restrâng exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale. Aici șeful statului s-a referit la restricțiile impuse pentru limitarea răspândirii virusului.
Pe de altă parte, președintele a spus că aceste măsuri (restricțiile) urmăresc scopuri legitime, sunt prevăzute de lege, sunt temporare și proporționale.
„Tocmai de aceea, doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual, putem depăşi această perioadă şi putem să ne bucurăm cu toţii din nou de exerciţiul deplin al drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale, fiind, totodată, conştienţi şi de îndatoririle care decurg din statutul nostru de cetăţeni ai României”, a declarat șeful statului.
Iohannis a mai arătat că pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru. De aceea, cu această ocazie în care sunt celebrate drepturile omului, este un bun prilej de a ne cunoaşte mai bine drepturile, libertăţile, dar şi îndatoririle.
Președintele i-a îndemnat pe români să reflecteze asupra drepturilor pe care le au şi să facă ce le stă în putință pentru ca drepturile celorlalţi să fie respectate şi protejate.
Restricțiile la care se referă Klaus Iohannis
Când spune că autorităților nu le-a fost ușor să adopte unele măsuri, Iohannis se referă la restricțiile impuse cu scopul limitării răspândirii virusului. Unele dintre ele au intrat în vigoare vineri, 10 decembrie 2021 și îi vizează pe românii care se întorc în țară de sărbători.
Cei care nu au certificat verde și ajung în România vor intra în carantină. De exemplu, persoanele care sosesc din zona verde sau galbenă și nu prezintă dovada imunizării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative, intră în carantină pentru 14 zile.