Connect with us
Klaus Iohannis, apel la procurorul general al României

Știri

Klaus Iohannis sesizează CCR cu privire la modificările la Codul penal și legea de organizare judiciară

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României privind modificarea şi completarea Legii 135/2010 referitoare la Codul de procedură penală, precum şi în cazul legii de organizare judiciară.

El solicită într-o scrisoare adresată preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

Iată comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea președintelui

Scrisoare transmisă de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, Preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Valer Dorneanu

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marţi, 10 iulie a.c., o scrisoare Preşedintelui Curţii Constituţionale a României, domnul Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra

Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

Vă transmitem în continuare textul scrisorii:

„În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Având în vedere tradiţia bunei colaborări dintre autorităţile publice din România şi organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituţional comun în Europa şi care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice şi instituţionale în acord cu standardele şi bunele practici internaţionale în materie de democraţie, pre-eminenţă a dreptului şi protecţie a drepturilor omului,

Vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituţionalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.”

Citește și: Rareș Bogdan, reacție după revocarea lui Kovesi: „Iohannis le-a dat șah”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top