Știri
Laszlo Tokes a pierdut procesul în care i-a dat în judecată pe preşedinte şi pe premier pentru retragerea Ordinului ”Steaua României”
Laszlo Tokes a pierdut, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul în care i-a dat în judecată pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe premierul Dacian Cioloş pentru retragerea Ordinului ”Steaua României”, decizia putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Eurodeputatul a cerut Curţii de Apel Bucureşti, în 21 aprilie, anularea Decretului din 4 martie 2014, acuzându-l pe preşedintele Klaus Iohannis că a încălcat Constituţia prin semnarea decretului de retragere a distincţiei, dar şi pe premierul Dacian Cioloş că a contrasemnat documentul.
Instanţa a pronunţat marţi, pe 15 noiembrie, decizia în acest caz, care poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu recurs, în 15 zile de la comunicarea acesteia.
„Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în interesul pârâţilor de intervenientul Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional Steaua României”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.
Avocatul Kincses Elod, care îl reprezintă pe Laszlo Tokes, a declarat pentru News.ro că în acţiunea depusă la instanţă au fost prezentate două argumente principale.
Decizia poate fi contestată
„În primul argument arătăm nulitatea Consiliului de Onoare, deoarece nu a permis exercitarea dreptului la apărare al lui Laszlo Tokes, respectiv nu s-a admis ca subsemnatul să reprezint, să asist, în pofida faptului că Uniunea Naţională a Barourilor din România s-a pronunţat în sensul că avem acest drept. Al doilea motiv de nulitate este faptul că două denunţătoare, Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea, au participat la luarea hotărârii, deci este incompatibilitate vădită”, a arătat avocatul.
Citește și:Vești bune pentru angajați! Trei din cinci companii vor oferi tichete cadou de Crăciun
”Declaraţia lui Laszlo Tokes de la Tuşnad, care a declanşat întregul atac mediatic şi politic nu este o faptă, este o declaraţie. Deci şi sub acest aspect decretul prezidenţial, contrasemnat de către prim-ministru, nu rezistă criticii”, a mai spuns avocatul eurodeputatului.