Știri

Raluca Turcan a făcut un anunț de importanță vitală pentru sistemul medical

Epidemia de coronavirus, i-a convins pe guvernanți să ia situația în propriile mâini și să încerce să schimbe sistemul medical.

Raluca Turcan a făcut un anunț de importanță vitală pentru sistemul medical

Raluca Turcan a promis să schimbe sistemul medical din temelii odată ce epidemia va trece.

Citește și: Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Marcel Vela

Trecem cu toții printr-o perioadă grea și nesigură care ne face să ne temem. Vedem școli, companii, instituții de cultură închise și uneori orașe întregi se închid. Nu știe nimeni sigur când vom pune pe picioare economie și vom reveni la viața normală.

Găsirea unui vaccin și ieșirea din epidemie depind în totalitate de sistemul nostru medical despre care știm deja în ce stadiu se află. De aceea, într-un final guvernanții au realizat gravitatea situației și sunt gata să facă schimbări majore.

Astfel, aceștia s-au gândit la formarea personalului medical, asigurarea unor condiții decente de muncă și de siguranță. Aceste lucruri sunt vitale dacă vrem să continuăm să ne punem viața în mâinile și echipamentele, aparatura lor.

Guvernul PNL s-a angajat să pună pe picioare un Program Operațional de Sănătate care va primi sprijin european. Vorbim de 4.1 miliarde de euro care vor merge în sistemul românesc de sănătate în perioada 2021-2027.

Obiectivele acestui program sunt următoarele:

  1. construcția de spitale regionale, subvenționate în procent de 60% de UE;
  2. dezvoltarea infrastructurii românești de sănătate – spitale județene până la spitale ce aparțin de ministere;
  3. dotarea spitalelor conform standardelor UE;
  4. programe moderne de formare a medicilor din orice sector;
  5. sprijinirea cercetării medicale.

Iohannis: Regândim sistemul de sănătate românesc

În cadrul ceremoniei de semnare a Acordului de Colaborare Bienală între OMS – Biroul Regional pentru Europa și Ministerul Sănătății din România, preșendintele Klaus Iohannis a făcut o declarație importantă. Odată ce vom depăși criza cauzată de coronavirus, vom regândi sistemul medical românesc.

„Omenirea se confruntă astăzi cu o situaţie fără precedent, în faţa căreia suntem cu toţii vulnerabili şi care ne-a forţat să ne adaptăm rapid întreaga activitate. Marcăm, aşadar, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an prin semnarea, într-un format inedit, virtual, a unui nou Acord de Colaborare Bienală. Continuăm astfel cooperarea noastră şi reafirmăm parteneriatul solid pe care îl avem. Această criză sanitară şi umanitară prin care trecem ne-a dovedit tuturor, nu doar nouă, românilor, că avem nevoie de o capacitate consolidată de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, de planuri şi protocoale de reacţie. Vă invit pe toţi cei responsabili ca, după ce vom depăşi această criză, să valorificăm conţinutul acordului semnat şi să regândim sistemul de sănătate românesc şi din perspectiva acestei nevoi”, a fost declarația președintelui.

Acesta a mai precizat că în acest context în acest moment obiectivul autorităților este să asigure echipamente individuale de protecție personalului medical.

„Dragi medici şi personal medical, vă datorăm recunoştinţă şi respect zi de zi pentru efortul consecvent depus în menţinerea sănătăţii noastre, a tuturor, şi cu atât mai mult în aceste zile, când aveţi un rol critic şi purtaţi pe umerii halatelor albe o presiune enormă”, a mai spus președintele.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-04-08T15:40:59+03:00 15:40

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More