Connect with us
Fumătorii nu vor mai putea cumpăra țigări cu arome. Klaus Iohannis a promulgat legea care le interzice, iar aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial

Știri

Legea care interzice țigările cu arome, promulgată de Klaus Iohannis

Președintele Iohannis a promulgat joi legea care interzice vânzarea țigărilor cu arome. Acestea vor fi interzise la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Țigările mentolate urmează să fie interzise până în anul 2019. Legea a fost adoptată în 18 octombrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Potrivit modificărilor aduse de deputaţi în comisii, ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului.

Citește și: Pachetele de tigari vor fi uniformizate! Ce alte schimbari ii mai asteapta pe fumatori

”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii, producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli. Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului, conform news.ro

Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.

”Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru că nu va fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imaginile şi să fie surprinşi de alte imagini. Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a mai spus Ciobanu.

2 Comments

2 Comments

  1. OLTEANU ANGELO

    2016-11-05T10:36:36+02:00 at 10:36

    Faceti ceea ce trebuie spitale dfluidizati traficul dati o a oameni la manance prin locuride numca faceti pasarele la centura captalei

  2. OLTEANU ANGELO

    2016-11-05T10:33:23+02:00 at 10:33

    Cu legea asta va pierde statul roman trebuie sa desfiinteze fabrica de tigari .vrea sa ramana ameni pe strada fara sa munceasca

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top