Locale

UPDATE Alertă de gradul 0 în Tulcea! Ambulanțele si scafandri intervin de urgență

UPDATE: Accidentul naval din Murighiol, județul Tulcea, s-a produs din cauza unui navigator băut, care nu a respectat senalul de navigație, au stabilit, marți, polițiștii.

Potrivit Poliției Tulcea, după primele verificări, s-a stabilit că accidentul naval s-a produs după ce conducătorul unei ambarcațiuni, băut, nu a respectat șenalul de navigație.

„O ambarcațiune în care se aflau 4 persoane, în timp ce naviga pe fluviul Dunărea, din amonte, braț Sfântu Gheorghe, cu intenția de a pătrunde pe Dunărea Veche, pe fondul nerespectării șenalului de navigație, a intrat în coliziune cu o altă ambarcațiune (în care se aflau 9 persoane) care se deplasa din sens opus. Ambii conducători au fost testați cu aparatul alcootest, pentru conducătorul primei ambarcațiuni, rezultând o valoare de 0, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță Poliția Tulcea.

În urma evenimentului de navigație, trei persoane din cea de-a doua ambarcațiune au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

Este alertă în Tulcea, din cauza unui accident naval care a avut loc marți seara, și în care au fost implicate mai multe ambarcațiuni cu persoane. Accidentul s-a produs în localitatea Murighiol, două persoane fiind grav rănite.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), au fost suplimentate echipajele medicale la fața locului, după accidentul naval produs în zona localității Murighiol, județul Tulcea.

Până la acest moment, două persoane ar fi grav rănite, din primele informații primite de la fața locului.

Accidentul naval s-a produs între mai multe ambarcațiuni cu persoane.

„Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD”, anunță IGSU.

Acest articol a fost actualizat la: 2020-07-28T22:37:40+03:00 22:37

Share
Scris de
Daniela Stoiu
Stiri Despre scafandrutulcea

Acest site foloseste cookies.

Read More