Connect with us
Constanța intră în carantină! Ce măsuri vor fi impuse

Locale

Constanța intră în carantină! Ce măsuri vor fi impuse

Lucrurile scapă de sub control în țara noastră, iar situația este din ce în ce mai complicată. Numărul de infectări este din ce în ce mai mare, iar zilnic sunt identificate peste 10.000 de îmbolnăviri noi. Aceste aspecte determină autoritățile să ia decizii radicale, mai ales în localitățile unde situația este foarte dificilă. La fel de rău stau lucrurile și într-un mare oraș. Constanța intră în carantină de vineri, 20 noiembrie,  din cauza faptului că rata de incidență a crescut considerabil. Au fost impuse mai multe măsuri stricte.

Constanța, în carantină totală

Cosntanța intră în carantină de mâine, 20 noiembrie. Mallurile vor fi închise în weekend, cu excepţia farmaciilor, magazinelor alimentare, a magazinelor care vând hrană pentru animale de companie şi a curăţătoriilor.

Prefectul județului, Silviu Coșa, a declarat că va exista o zi liberă după adoptarea deciziei de azi, pentru ca toți oamenii să fie informați și să se poată pregăti pentru ce va urma, însă măsura a fost adoptată mult mai repede. El a mai explicat și că măsurile adoptate nu vor afecta în niciun fel economia, ci va fi vorba doar despre limitarea circulației, pentru prevenirea răspândirii bolii.

„În momentul de față se elaborează hotărârea prin care se impune instituirea carantinei și intenționăm să lăsăm o zi între transmiterea propunerii și instituirea efectivă a carantinei. În principiu, aceasta va fi instituită de sâmbătă sau de vineri seară. Va fi limitată doar libertatea de circulație a persoanelor. Nu intenționăm să afectăm activitățile economice, nu vor fi restricții suplimentare pentru acestea.“, a declarat prefectul.

Locuitorii Constanței vor putea circula doar pe baza declarației pe propria răspundere sau cu ajutorul unei adeverințe de la anagajator, doar pentru un motiv bine întemeiat, o urgență medicală sau alte situații extreme. Mai mult, ei pot desfășura activități fizice în apropierea locuineți, pot ieși pentru a-și plimba animalele sau pentru a-și achiziționa alimente și alte produse necesare. În plus, părăsirea locuinței este posibilă și pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor.

Cât despre o persoană care a fost plecată din județ, ea poate intra înapoi pe baza cărții de identitate care dovedește că are domiciliul în Constanța și pe baza unei legitimații sau adeverințe, care să ateste că are locul de muncă în alt județ și este necesară deplasarea. Mai mult, este complet interzis ca oamenii să părăsească municipiul prin alte căi de acces, cu excepția celor publice, pentru a scăpa de respectarea măsurilor.

Decizia de carantinare a venit după ce Municipiul Constanța a devenit una dintre zonele grav afectate de pandemie. Azi a fost identificată aici o rată de infectare de 9,11 cazuri la mia de locuitori.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top