Târgul de Crăciun din București s-ar putea să nu mai fie organizat anul acesta. Nicuşor Dan a anunțat că nu ar mai fi dispus să investească în această distracție pentru locuitorii Capitalei. Decizia însemna o economie de 5,6 milioane de lei la bugetul primăriei, dacă ne luăm după cheltuiala de anul trecut.
Nicuşor Dan a spus astăzi că este puţin probabil ca Primăria Capitalei să aloce bani pentru târgurile de Crăciun sau de Paşti. Primarul ales al Bucureștiului susține că banii trebuie direcţionaţi către urgenţe.
Printre urgenţele Capitalei a enumerat poluarea și termoficarea orașului.
„E posibil să avem târguri private. Dar să alocăm bani din partea Primăriei pentru astfel de evenimente, foarte puţin probabil. (…) Trebuie să ducem banii către chestiuni esenţiale”, a precizat el.
Nicuşor Dan a explicat că nu este un moment oportun pentru ca primăria Capitalei să investească bani în aceste târguri de Sărbători. Reamintim că și președintele Klaus Iohannis a explicat că, oricum, în acest an, Crăciunul și Revelionul vor fi diferite, din cauza pandemiei.
„Dacă ai doi copii la şcoală şi nu-ţi ajung banii, nu te duci în vacanţă în Dubai. Cam asta e ce trebuie să facem. Suntem într-o situaţie economică dificilă şi trebuie să direcţionăm banii acolo unde sunt urgenţele”, a declarat primarul ales al Capitalei miercuri.
În 2019, Târgul de Crăciun din Piața Constituției s-a desfășurat pe o suprafață de 16.234 mp. Au fost puse la dispoziție două zone gastronomice și 130 de căsuţe pentru comercianți, un patinoar de 600 mp, Casa lui Moş Crăciun. Bradul a avut 30 de metri.
Anul trecut, Primăria Generală a Bucureștiului a alocat 5,6 milioane de lei (1,2 milioane de euro) pentru achizițiile făcute pentru Târgul de Crăciun.
La acel moment, reprezentanții Primăriei Municipiului București au anunțat și cât s-a cheltuit pentru Târgul de Crăciun din 2018.
„Suma netă a achiziţiilor realizate în anul 2018 a fost de 6,3 milioane de lei, iar în anul 2019 suma netă a achiziţiilor din SICAP este de 5,7 milioane lei”, au declarat reprezentanții PMB.
Acest site foloseste cookies.
Read More