Locale

Un nou focar de infecție cu coronavirus. Un cartier întreg a fost carantinat

În țară, există multe focare de infecție, iar mai multe zone sunt carantinate complet. La fel se întâmplă în prezent și în Buzău, unde un cartier întreg a fost carantinat, după ce au fost confirmate 19 cazuri de infecție. Printre cei infectați se aflau și 3 copii, care au ajuns la spital, unde vor primi îngrijire medicală corespunzătoare. Totul a pornit de la o persoană care de Paște nu a respectat măsurile impuse și a mers în vizită la rude. Astfel, a fost identificat un nou focar de infecție.

Un nou focar de infecție cu coronavirus. Un cartier întreg a fost carantinat

Un bărbat de 41 de ani din Buzău nu a respectat măsurile prevăzute de ordonanța militară, așa că de Paște a mers în Ialomița la socrul său. Bărbatul ar fi contractat virusul de aici, după care l-a transmis altor 19 persoane nu care a intrat în contact. Printre acestea se regăsesc și 3 copii, cu vârste de 1, 10 și respectiv 12 ani. Potrivit autorităților, victimele au fost transferate de urgență la spital, urmând să primească tratamentul corespunzător.

Individul vinovat de această situație a mers la spital, semnalând simptome de Covid-19. În urma analizelor, s-a dovedit că plămânii acestuia au fost grav afectați. A fost trimis la institutul Victor Babeș din București, și s-a impus izolarea și testarea celor cu care a intrat în contact. Câțiva dintre aceștia ar fi încercat să fugă cu un taxi, însă au fost prinși la timp.

„În urma confirmării celor 19 cazuri noi de buzoieni infectați cu noul coronavirus, am luat decizii importante. În cadrul unei ședințe a CJCCI Buzău pe care am convocat-o de urgență, am stabilit măsura de a institui carantina timp de 14 zile pentru cartierul Poșta din municipiul Buzău, la propunerea Direcției de Sănătate Publică.”, a anunțat Prefectura Buzău printr-un comunicat.

Conform sursei citate, cartierul carantinat are o populație de circa 2.000 de locuitori. Aprovizionarea cu alimente și bunuri de strictă necesitate va fi asigurată de către autoritățile locale.

 

 

Share
Scris de
Andreea Oprea

Acest site foloseste cookies.

Read More