Locale

Un tânăr a primit o amendă de circulație record în România. Ce a făcut șoferul

Amendă de circulație record în România pentru un tânăr în vârstă de 20 de ani, dintr-o localitate din județul Suceava. Băiatul a primit cea mai mare amendă de circulație aplicată vreodată în țara noastră. Mai mult decât atât, tânărul conducător auto s-a ales cu permisul suspendat până în anul 2024.

Amendă de circulație record

Un tânăr sucevean a primit o amendă de circulație record în România. Băiatul de 20 de ani a primit o sancțiune în valoare de 20.880 lei, aceasta fiind cea mai mare amendă de circulație aplicată vreodată în țara noastră. Mai mult decât atât, șoferul s-a ales și cu permisul suspendat până în anul 2024.

Ce a făcut șoferul

Șoferul în vârstă de 20 de ani, este din orașul Siret, județul Suceava, și a fost sancționat pentru 16 nereguli la regimul rutier. Toate aceste nereguli au fost bifate de către tânărul șofer în timp ce era urmărit de polițiștii suceveni, pentru că nu oprise la semnalele lor. Ministerul de Interne a postat pe Facebook și o fotografie cu cei doi polițiști care, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânăr în trafic.

„Permisul suspendat până în 2024… amendă de 20.880 lei…Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a “beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava. 16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor”, au transmis reprezentanții MAI.

Abaterile constau în viteză excesivă, adică mai mult de 100 km/h în localitate, deplasare pe contrasens, înregistrate la ore diferite și kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate și au dus la o amendă record.

„Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate”, au precizat oamenii legii.

 

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More