Știri

Ludovic Orban face un anunț important: „Vom crește pensiile, dar…”

Ludovic Orban a anunțat intenția Guvernului PNL de a mări pensiile la data de 1 septembrie, dar doar în baza unor condiții. Acesta a precizat că înainte de a face promisiuni pensionarilor din întreaga țară, autoritățile trebuie să aibă o prognoză pozitivă de la organismele internaționale. Adică Banca Mondială trebuie să le dea vești bune.

Ludovic Orban face un anunț important: „Vom crește pensiile, dar…”

Astfel, mărirea pensiilor depinde de ce ne spun străinii. PNL va lua o decizie doar după ce Banca Mondială și Comisia Europeană vor publica prognoza lor privind România. Până atunci nu se va oferi nimic în plus de la bugetul de stat.

Miercuri seară, pe postul Realitatea Plus, premierul a discutat despre mărirea pensiilor pe care le așteaptă pensionarii din întreaga țară. Deși sunt dorite de populație, trebuie ca guvernanții să fie prevăzători și să aibă o privire de ansamblu asupra economiei.

„Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat, pentru că era o lege în vigoare, sumele necesare pentru a sigura creșterea pensiilor. Vom crește pensiile, dar decizia de creștere a pensiilor nu poate fi luată decât după o analiză foarte serioasă”, a precizat Orban.

Acesta a vorbit despre faptul că o astfel de promisiune înseamnă o cheltuială în plus pentru bugetul de stat. Este de preferat să se ofere mai mulți bani dacă există destui la buget, iar asta depinde de întreaga stare a economiei europene. Avizul va veni de la Comisia Europeană și Banca Mondială. Premierul a mai menționat:

„Noi ne dorim creșterea pensiilor, dar în același timp vrem să avem garanția că pensiile vor putea fi plătite. Pentru că drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Dacă tu crești un venit public fără să ai resursele financiare și fără să ai garanția că vei avea capacitatea să plătești fie salariile, fie pensiile, după prognozele pe care nu le facem numai noi, ci și alte instituții internaționale, riști de fapt să faci un mare rău”.

Share
Scris de
Oana Pauna

Acest site foloseste cookies.

Read More