Connect with us

Știri

Maria Ghiorghiu „Am avut un vis” aruncă bomba! Știe unde se află Luiza și Alexandra

Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu spune că Luiza Măceșanu și Alexandra Melencu, cele două adolescente dispărute și despre care se crede că le-a ucis Gheorghe Dincă, ar fi în viață.

“Noapte de 31 Iulie -1 August 2019, ora 0,33! Dragii mei, abia mă băgasem în pat şi cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, mă rugăm la Bunul Dumnezeu şi la Măicuţa Domnului, ca să mă trezească atunci când trebuie să scriu ceva.

M-am rugat şi mă rog mereu pentru ocrotirea fetelor răpite de monstrul din Caracal şi complicii lui. Si astfel la un moment dat, aud un glas care întreabă asa: După care, glasul nu mai spune nimic”, a scris Maria Ghiorghiu.

Maria Ghiorghiu spune că fetele au fost transportate cu o dubă, iar pe Luiza chiar a văzut-o în mijlocul de transport.

Maria Ghiorghiu spune că fetele au fost transportate cu o dubă, iar pe Luiza chiar a văzut-o în mijlocul de transport.

“La mijlocul dubei, lipită cu faţa de geamul mic, stă o fată tânăra cu părul de culoare închisă, (putea fi negru sau castaniu închis) şi plânge necontenit. Priveşte pe fereastră afară şi lacrimile-i curg precum apa la cișmea.

Îi văd doar partea stângă a chipului, doar jumătate de chip care era lipit de geam. Părea ca are gropițe în obraji. Să fi avut în jur de 17 -18 ani. Dacă semăna cu una din fetele dispărute? Da! Semăna cu Luiza, atât cât am putut eu s-o văd într-o fracţiune de secundă”, a mai scris Maria Ghiorghiu.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

3 Comments

3 Comments

  1. chuff

    2019-08-03T06:53:12+03:00 at 6:53

    Femeia asta, este clar ca-i o impostoare, si altii,… mai mari ca ea, ii dau bani pe prostiile care le debiteaza in scris.
    Dar tu, Sorine, care Sorin oi fi, daca vii aici sa amintesti oamenilor de existenta iadului, …..cam la ce te astepti sa faca cititorii? Mai omule, care te numesti Sorin: pana una, alta, nu vezi ca iadul este aici? Daca o natiune nu este in stare sa se descotoroseasca de indivizi care s-au dovedit a fi contra a tot ceea ce este omenesc, ce rost are sa mai fie amintit iadul, Dumnezeu, etc.? Eu, stiam ca romanii sunt oameni buni, destepti, si ca au multe alte calitati. Continui sa cred ca asa sunt romanii, chiar daca am auzit de-a lungul anilor ca se intampla evenimente greu de acceptat si ca idee. Ramane sa se gaseasca cineva care sa inceapa o munca absolut necesara in orice societate: Curatarea societatii de impuritati de orice fel. Sunt curioasa daca se va gasi acea persoana, sau acel grup de persoane, care cred intr-o societate in care omul (oricare ar fi acela), sa respire normal, sa duca o viata decenta fara sa cauzeze niciun fel de prejudiciu semenilor sai.

  2. chuff

    2019-08-03T06:50:32+03:00 at 6:50

    Femeia asta, este clar ca-i o impostoare, si altii,… mai mari ca ea, ii dau bani pe prostiile care le debiteaza in scris.
    Dar tu, Sorine, care Sorin oi fi, daca vii aici sa amintesti oamenilor de existenta iadului, …..cam la ce te astepti sa faca cititorii? Mai omule, care te numeste Sorin: pana una, alta, nu vezi ca iadul este aici? Daca o natiune nu este in stare sa se descotoroseasca de indivizi care s-au dovedit a fi contra a tot ceea ce este omenesc, ce rost are sa mai fie amintit iadul, Dumnezeu, etc.? Eu, stiam ca romanii sunt oameni buni, destepti, si ca au multe alte calitati. Continui sa cred ca asa sunt romanii, chiar daca am auzit de-a lungul anilor ca se intampla evenimente greu de acceptat si ca idee. Ramane sa se gaseasca cineva care sa inceapa o munca absolut necesara in orice societate: Curatarea societatii de impuritati de orice fel. Sunt curioasa daca se va gasi acea persoana, sau acel grup de persoane, care cred intr-o societate in care omul (oricare ar fi acela), sa respire normal, sa duca o viata decenta fara sa cauzeze niciun fel de prejudiciu semenilor sai.

  3. Sorin

    2019-08-02T11:08:18+03:00 at 11:08

    Oameni buni eu nu cred în basme si vise ca vînătoarea si clarvazatoarea ,,Ioana,, ca nici nu am retinut cum o cheamă, eu sunt sigur că este o impostoare si duce lumea in eroare asa cum a fost si cu Elodia, ca stie unde este…..o chinuie dracul la propriu pe înșelătoare si clarvazatoarea ,,Ioana,,. …dar cel mai important va zic din durerea sufletului meu , căci si eu am 2 fete, eu as fi procedat cu acest om , cum procedează miliția rusă , pentru a scoate informatii sigure si fara dubii de la psihopat ca Dincă…..eu personal l-aș tăia milimetric si usor,i-aș smulge cu slow motion fiecare unghie, i-aș rupe tot cu slow motion fiecare degetele….si va asigur ca va spune si cat lapte a supt de la sânul maicii lui…..căci moartea pentru el este prea blândă……si sa stiti căci adevarat va spun, Părintele Galeriu in trenul dinspre București-Târgoviște, căci la Târgoviște predă, a spus asa…..,,,Până nu vor muri 2 generatii de la revoluție încoace, si se referea de la cei care au dat ordin să fie omorât Ceausescu…..tara nu va fi niciodata linistita si in pace, căci va spun Pestele de la cap se împuște,,…..asa ca mai bine dati-l pe mana părinților ambelor fete sau a noastra si dupa o noapte sa sune la 112 cu aceeași operatori care dacă au fete sa pățească si ei la fel ca cele onorate si sa nu ii bage nimeni in seama , ba mai mult sa fie tratați după cum au tratat-o pe Alexandra,…..sa stiti ca cei din diaspora v-ar împușca pe toti …..Luati aminte ca infunda-ti iadul …..dar voi ati uitat de Dumnezeu, si slujiti direct lui Satana, Satanelor care sunte-ti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top