Connect with us
Medicii Adrian Streinu Cercel și Alexandru Rafila au demisionat. Care este motivul

Știri

Medicii Adrian Streinu Cercel și Alexandru Rafila au demisionat. Care este motivul

Medicii Adrian Streinu Cercel și Alexandru Rafila au demisionat. Fiindcă au ajuns în Parlamentai au fost nevoiți să demisiuneze din funcțiile deținute, deoarece erau într-o stare de incompatibilitate.

Primul care a anunțat această decizie a fost medicul Adrian Streinu Cercel, care a demisionat de la conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.

„În momentul când voi deveni membru al Parlamentului României voi părăsi această funcție”,spunea acesta înainte de alegerile de pe 6 decembrie 2020.

Medicul a declarat în timpul campaniei electorale că specialişti trebuie să fie nu numai la nivelul spitalelor, ci şi acolo unde se fac legile care se vor aplica la nivelul unităţilor spitaliceşti. Adrian Streinu Cercel a fost demis în aprilie de la șefia Comisiei de management clinic și epidemiologic al COVID-19 din Ministerul Sănătății.

El este acum senator al Partidului Social Democrat, fiind și președinte al Comisiei pentru Sănătate Publică din Senat.

În locul lui, la propunerea consiliului de administrație, a fost numită interimar Maria Nițescu, medic primar specialitatea igienă alimentației și nutriție.

Alexandru Rafila a demisionat din funcția de șef de laborator la Institutul Matei Balș

Alexandru Rafila este acum acum vicepreședinte PSD al Camerei Deputaților.

Și Remus Mihalcea, managerul de la Spitalul Colentina din București a demisionat după ce a ajuns deputat PSD. În locul său a fost numit interimar Victor Cauni.

Cristiana Aștefănoaiei este senior editor la huff.ro, până acum a mai fost prezentator TV la o televiziune locală din Galați, Redactor Șef la Revista Teo, Social Media Manager la conturile Air24 GATE SRL, precum STIRI24

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top