Connect with us
Ministrul Muncii, anunț despre pensii și salariul minim pe economie

Știri

Ministrul Muncii, anunț despre pensii și salariul minim pe economie

Guvernul va aproba în şedinţa de vineri noua majorare a salariului minim pe economie, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2019, a declarat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi.

„Vom mai avea astăzi o discuţie pe tema salariului minim pe economie, inclusiv la reuniunea pe care o vom avea la Bruxelles pe tema preluării preşedinţiei UE, şi va fi dezbătut şi aprobat vineri în şedinţa de Guvern.

Atunci vom avea forma finală. Ce pot eu să anticipez este că va intra în vigoare de la 1 ianuarie”, a arătat ministrul.

Budăi a fost prezent, luni, la Bursa locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, organizată de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi.

Ministrul a adăugat că, în mod clar, anul viitor vor fi aplicate majorările salariale prevăzute de Legea salarizării unice.

Salariul minim urmează să fie diferenţiat în funcţie de studii, după cum a anunţat, la începutul lunii noiembrie, Olguţa Vasilescu, fostul ministru de resort.

Tot atunci, ea declara că salariul minim ar urma să fie majorat de la 1 decembrie, însă Guvernul a renunţat ulterior să ia măsura la această dată, ca urmare a criticilor venite din partea angajatorilor.

Totodată, aceasta a reiterat că, potrivit Legii salarizării în sectorul bugetar, din 2019 salariile vor creşte cu 25% din diferenţa între ce este acum în plată şi grila din 2022 aferentă fiecărei familii ocupaţionale.

Ministrul Muncii dă asigurări că sunt bani pentru plata pensiilor

Noul ministru al Muncii, Marius Budăi, a condamnat declaraţiile făcute în spaţiul public, conform cărora Guvernul nu mai are bani pentru plata pensiilor, precizând că acestea pot induce temere în rândul pensionarilor.

„Condamn clar declaraţiile că nu sunt bani de pensii. Aceste declaraţii au fost făcute şi pe parcursul anului 2017 şi pe parcusul acestui an.

Atunci când un părinte, un bunic de-al nostru, de-al dumneavoastră, se uită la televizor şi vede o autoritate a statului, fie că e parlamentar, fie că e director, fie că e membru în conducerea unui partid politic, îl ia ca pe o autoritate.

În momentul ăla spune că, dacă autoritatea spune că nu au bani de pensii, atunci în sufletul omului se creează panică, nelinişte, de-aia eu condamn aceste declaraţii şi de-aia eu susţin că atâta timp cât PSD va fi la guvernare niciodată nu vor scădea pensiile şi le vom plăti la timp”, a spus ministrul.

Citește și: Pensia, doar pe card din 2019! Vestea care dă bătăi de cap pensionarilor

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top