Ministrul Sănătății, anunț de ultimă oră legat de Maternitatea Giulești

Ultimul update: marți 18 decembrie 2018 12:07 Data publicării: marți 18 decembrie 2018 12:07
Autor , în Știri

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat marți că internările în Maternitatea Giuleşti vor fi reluate vineri.

Potrivit acesteia, rezultatele preliminare ale investigaţiilor arată că „nu sunt probleme”. Această decizie a fost luată după ce zeci de bebeluși s-au infectat cu stafilococul auriu.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat marţi că va propune o hotărâre de Guvern care specifică numărul şi tipurile de analize ce trebuie efectuate personalului din spital sau celor care se angajează în unităţile sanitare.

„Noi vom propune o hotărâre de Guvern, care este un act subsecvent Legii securităţii în muncă, ce specifică numărul şi tipurile de analize care trebuie efectuate personalului din spital sau personalului la angajare. Sunt analize standard pentru depistarea streptococului beta hemolitic, pentru HIV/SIDA, tuberculoză. Dar noi vom propune o situaţie astfel încât spitalele să poată să decidă pentru ce germeni vor preleva probe, câte, pentru că, în acest moment, pentru a putea depista stafilococul nu este obligatorie analiza”, a declarat Pintea, la Ministerul Sănătăţii.

Citește și: Decizia Ministerului Sănătăţii după ce la Maternitatea Giuleşti mai mulţi bebeluşi au fost infectaţi cu stafilococ auriu

Potrivit ministrului, evenimentele din ultima perioadă petrecute la Maternitatea Giuleşti şi la alte spitale au determinat autorităţile să regândească o serie de acte normative care sunt în vigoare de mai mult timp şi care se pare că nu mai corespund nevoilor actuale.

Sorina Pintea, nemulțumită de rezultatele preliminare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a declarat, sâmbătă, nemulţumită de rezultatele preliminare obţinute în urma controalelor efectuate la maternităţile din Capitală.

„Controlul vizează în acest moment maternităţile publice şi private din Bucureşti. După 1 ianuarie vom extinde acest control în ţară. Nu sunt mulţumită de rezultatele preliminare, dar, cum vă spuneam, sunt nişte rezultate preliminare, eu aştept raportul final şi marţi la ora 11, în conferinţă de presă, voi prezenta aceste rezultate”, a declarat Pintea, la Digi 24.

Direcţia de Sănătate Publică a aplicat amenzi în valoare totală de 10.000 de lei pentru Maternitatea Giuleşti şi pentru nouă angajaţi, relatează Mediafax. Ministerul Sănătății a dispus ca internările în Materitatea Giulești să fie sistate, după ce 45 de bebeluși născuți în spital s-au infectat cu stafilococ auriu.

foto: hepta.ro

Sursa: agerpres.ro
Comentarii
  1. T. Turtoi , 18 decembrie 2018 la 19:59

    Firea spunea ca o sa discute cu Pintea despre igiena din spitale. Poate sa generalizeze la toata tara. Poate sa puna cineva o vorba buna ca discutia sa aiba loc inainte de Craciun. Asta pentru ca Pintea a dovedit ca are capacitatea de a rectiona la sesizari.