Știri
A murit Radu Câmpeanu, primul președinte al PNL, după 1989
Radu Câmpeanu, primul preşedinte al PNL după 1989, a murit, miercuri, la vârsta de 94 de ani, informează România TV.
Preşedintele fondator al PNL imediat după Revoluţie, Radu Câmpeanu, a mai fost internat în anul 2013 la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Radu Câmpeanu a fost arestat în 1948 și a petrecut mai mulți ani în închisorile comuniste.
După eliberarea sa ca deținut politic, a emigrat în Franța împreună cu soția sa, Monica Papadopol și cu fiul lor Barbu. La Paris, unde a devenit vocea exilaților.
În 1990, Radu Câmpeanu a revenit în țară unde a participat la reîntemeierea PNL al cărui președinte a fost între 1990 și 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul București. A fost candidatul PNL la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, când a obținut 10,64 % din voturi și s-a plasat pe locul 2.
În 2005, Radu Câmpeanu a rămas văduv.