Categorii Știri

Nașul și finul luptă pentru fotoliul de primar al aceleiași comune! Nu se mai suportă!

Într-o comună din județul Dolj, nașul și finul au intrat în campania electorală pentru fotoliul de primar. Nașul este actualul edil al comunei, iar finul, de la alt partid, este viceprimar și candidează împotriva lui. Telenovela a devenit cunoscută după ce primarul a organizat un miting fără să respecte regulile de distanțare socială, iar finul l-a filmat și l-a pârât.

Nașul și finul luptă pentru fotoliul de primar al aceleiași comune! Nu se mai suportă!

În localitatea doljeană Calopăr, primarul și viceprimarul – nașul și finul, candidează unul împotriva celuilalt. Cei doi au uitat de gradele de rudenie și își văd de treabă în drumul spre fotoliul de primar. Recent, nașul – actualul edil local al localității Calopăr – Marin Cătălina, a organizat un miting la care nu au fost respectate regulile de distanțare socială. Finul – viceprimarul localității, l-a filmat și a publicat imaginile pe internet.

Situația este delicată pentru că cei doi au fost apropiați la un moment dat. Primarul i-a fost naș de cununie viceprimarului, după care i-a botezat și copilul.

Acum, relația dintre ei este cu totul alta. Nu numai că finul candidează împotriva nașului, ci îi urmărește fiecare mișcare și îi vânează greșelile din campania electorală.

Conform Adevărul, războiul dintre cei doi a apărut când finul a schimbat tabăra politică. Marius Pavel, cândva pesedist, candidează acum din partea Pro România, pentru funcția de primar al comunei Calopăr.

Pe data de 22 august, în comună a avut loc un miting electoral marca PSD. Finul a aflat, s-a prezentat la fața locului, și a filmat tot. Nu a durat mult până a fost observat de nașul său – primarul – iar de aici până la scandal a mai fost doar un pas.

Cei doi au început să-și arunce replici acide care fac referire la viața personală. Totul s-a întâmplat în văzul sătenilor.

Disputa verbală dintre cei doi s-a încheiat cu o amendă în valoare de 3000 de lei pe care primarul Marin Cătălina trebuie să o plătească.

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More