Categorii Politic

Orban: Nu i-aș spune „moțiune de cenzură”, ci „poțiune de cianuri”

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că moțiunea de cenzură este o „poțiune de cianură, cu care PSD vrea să otrăvească din nou România”.

„Eu nu i-aș spune moțiune de cenzură, i-aș spune poțiune de cianură, cu care PSD vrea să otrăvească din nou România, după ce trei ani au avut putere deplină. E un act de iresponsabilitate politică să depui moțiune de cenzură, să profiți de o majoritate rezultată la alegerile de acum patru ani. Din fericire în 4 noiembrie guvernarea PSD a fost oprită aproape ca prin minune”, spune Ludovic Orban.

El a refuzat să spună cu cine a negociat până în prezent.

„Negocierile nu sunt publice. Ar fi culmea să vă dau lista parlamentarilor cu care am negociat ca să știe PSD cu cine am negociat”, răspunde Ludovic Orban unei întrebări referitoare la deputații și senatorii cu care a discutat să voteze împotriva moțiunii de cenzură a PSD.

Conducerile reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis ca moțiunea de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, semnată de 205 senatori și deputați, să fie dezbătută și votată luni, într-o ședință care va începe la ora 14.00.

Declarațiile lui Klaus Iohannis pe tema moțiunii de cenzură

Acest articol a fost actualizat la: 2020-08-28T08:38:01+03:00 8:38

Share
Scris de
Daniela Stoiu

Acest site foloseste cookies.

Read More