Știri
Nelu Tătaru avertizează că ne putem infecta în noaptea de Paște
Nelu Tătaru ne avertizează că în noaptea de Paște există pericol maxim de infectare. Deși lumina Sfântă va fi împărțită de fiecare parohie în localitate de către preot și 5 voluntari. Aceștia trebuie să fie echipați corespunzător, cu măști de protecție și mănuși. Totuși, riscurile sunt mari.
Nelu Tătaru avertizează că ne putem infecta în noaptea de Paște
Zilele trecute, Marcel Vela a modificat regulile privind modul prin care credincioșii ortodocși vor primi Lumina Sfântă în timpul Nopții de Înviere. Astfel a eliminat cadrele MAI din înțelegere și a făcut o precizare clară că slujbele vor fi ținute cu ușile închise.
Lumina Sfântă va fi distribuită în parohiile țării de către preot și un număr de maxim 5 voluntari. Aceștia vor fi echipați corespunzător cu măști de protecție și mănuși.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru consideră că acest lucru este periculor în condițiile pandemiei în care ne aflăm.
”Cât timp suntem într-un contact direct cu o persoană infectată – suntem în scenariul 4 și oricine e suspect, mai ales dacă nu are simptomatologia.
Nu putem risca. Suntem într-un moment în care am reușit oarecum să limităm focarele, am reușit să facem focare mici acasă, să se consume boala în această perioadă de izolare și atunci când vom ieși să fim ori cu imunitatea făcută ori cu din ce în ce mai puțini asimptomatici care pot transmite”, a declarat ministrul Tătaru pentru Antena 3.
Mai mult, pâinea sfințită, Paștele, va fi distribuit la domiciliul credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă între 08:00 – 17:00. Apoi în prima zi de Paști între 06:00 – 12:00. Lumina Sfântă va fi distribuită sâmbătă de la orele 20:00 până mai târziu.
Oamenii vor primi Lumina Sfântă și Paștele din pragul casei sau chiar de la fereastră. În cazul blocurilor de locuințe un singur reprezentant echipat cu mască de protecție, mănuși va primi lumina. Acesta o va distribui celorlalți vecini.