Connect with us
Onirismul estetic va fi tema principală de dezbatere în cadrul întâlnirii academice programate marți, 29 noiembrie, la Academia Română.

Știri

Onirismul estetic-Dezbatere găzduită de Academia Română

„Onirismul estetic” va fi tema principală de dezbatere în cadrul întâlnirii academice programate marți, 29 noiembrie, la Academia Română. Dezbaterea ce va începe în jurul orei 12:00 îi are ca invitați pe Dumitru Țepeneag și Virgil Tănase.

Definit la nivel teoretic drept procesul de constructie analog a realității visului, grupul ce se ocupă cu onirismul estetic a luat naștere în 1959. Fondatorii acestei organizații sunt cunoscuții teoreticieni Leonid Dimov și Dumitru Țepeneag. După 1965, celor doi li s-au alăturat nume precum Virgil Mazilescu, Sânziana Pop, Daniel Turcea, Emil Brumaru, Sorin Titel.

Onirismul estetic – Programul dezbaterii

Dezbaterea de marți are două repere importante. Prima parte intitulată „Grupul oniric s-a născut în perioada lui Ceaușescu” va fi o prelegere susținută de Dumitru Țepeneag. Iar partea a doua este de fapt o lansare de carte a celor mai recente volume semnate de Virgil Tănase. Scrise sub egida Editurii Muzeului Literaturii Române, cele două opere se intitulează:”Viaţa misterioasă şi terifiantă a unui ucigaş anonim” şi „Balul de la castelul bântuit”.

Personalitățile evidențiate

Conferința gravitează în jurul lui Dumitru Țepeneag și Virgil Tănase. Primul s-a născut în 1937 și este actualmente stabilit la Paris. El este un membru marcant al grupului oniric, la fondarea căruia a contribuit masiv.
În 1975 i-a fost retrasă cetățenia română printr-un decret prezidențial. Ca urmare, a decis să se mute la Paris unde devine una din portavocile literaturii românești de peste hotare.
După căderea comunismului, el face naveta între București si Paris desfășurând un intens efort publicistic în cele două capitale.

Citește și:149 de ani de cand exista ACADEMIA ROMANA. Maine au loc evenimente importante

De cealaltă parte, Virgil Tănase este autor și regizor de teatru. Născut la Galați în 1945, Tănase s-a specializat în litere la Universitatea din București și în regie de teatru la I.A.T.C. El își continuă studiile în străinătate la Ecole d’Hautes Etudes din Paris, unde își susține doctoratul pe tema semiologiei regiei de teatru. În 1977 se stabilește în Paris ca urmare a cererii exprese de a părăsi țara. Acolo se afirmă prin numeroase volume publicate la edituri ca Gallimard, Flammarion sau Hachette.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top