Connect with us
Paul Stănescu exercită atribuții de premier timp de o săptămână

Știri

Paul Stănescu exercită atribuții de premier timp de o săptămână

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va exercita, în perioada 6 – 13 august, atribuţiile premierului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

O decizie în acest sens a fost emisă de premierul Viorica Dăncilă, fiind publicată marţi în Monitorul Oficial.

Decizia a fost emisă având în vedere că, în perioada respectivă, premierul se va afla în concediu, au declarat surse guvernamentale, pentru AGERPRES.

Paul Stănescu s-a născut la 25 august 1957 în comuna Vișina, județul Olt. Este consider baronul PSD din acest județ, iar din anul 2016 este parlamentar al social-democraților.

El a fost președinte al PSD Olt, dar și președinte al Consiliului Județean Olt (2008-2012) pe listele PSD, și în mandatul 2012-2016, pe listele USL/PSD. A fost consilier județean din partea PSD (2004-2008).

De-a lungul timpului, baronul de Olt a avut propriile probleme cu procurorii, el fiind una dintre cele mai aprige voci contra DNA din rândul social-democraților.

Întâlnire Olguța – Dăncilă – Dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, are miercuri o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, pentru a discuta despre legea pensiilor, anunță Realitatea Tv.

Liderul PSD anunța la începutul lunii iulie că legea pensiilor va fi gata până în toamnă, iar odată intrată în vigoare va însemna reaşezarea unui „sistem uriaş, care a tot fost complicat şi încâlcit de-a lungul anilor”.

„În aceasta vară voi lucra cu colegii mei, doamnna Olguţa Vasilescu, doamna prim-ministru şi alţi colegi. Iar în toamnă vrem să intrăm în forţă cu legea pensiei. O vom face, e o lege de extrem de mult timp aşteptată.

Este o lege nu uşoară, dar este o altă măsură pe care trebuie să o luăm pentru a îndrepta o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni. Nu va fi uşor de adoptat această lege.

Sunt sigur că vom avea şi aici piedici uriaşe. Este un mare bine pe care îl vom face unor mari categorii de români. Dar vă asigur că o vom duce la capăt.

Vom avea discuţii şi cu asociaţii de pensionari iar până la sfârşitul verii proiectul va fi gata astfel încât până la sfârşitul anului legea pensiilor să fie adoptata în Parlament” a explicat liderul PSD.

Citește și: Premierul Viorica Dăncilă, o nouă gafă monumentală

Citește și: Stănescu, PSD: ”E posibil să mergem iar la Bucureşti”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top