Categorii Știri

Pedepse reduse din cauza condițiilor din închisori. Ce deținuți vor beneficia

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege care prevede că deţinuţilor li sevor reduce pedepsele din cauza condițiilor din penitenciare.

Celor care îşi execută condamnarea în condiţii necorespunzătoare li se vor scădea din pedeapsă câte 3 zile pentru fiecare lună petrecută în astfel de condiţii.

Pentru fiecare lunăpe care o vor petrece în condiţii necorespunzătoare, deţinuţilor ar urma să li se scadă trei zile din pedeapsa primită.

Pedepse reduse din cauza condițiilor din închisori. Ce deținuți vor beneficia

Prin condiţii necorespunzătoare, se înţelege un spaţiu de detenţie mai mic de trei metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Această prevedere ar urma să se calculeze pentru deţinuţii care se află în astfel de condiţii necorespunzătoare de detenţie, începând cu data de 24 iulie 2012, conform proiectului de lege.

Măsura va fi acordată din oficiu

Reducerea ar urma să fie acordată din oficiu şi nu va fi condiţionată de vreo cerere, ea urmând să se aplice şi pentru arestul preventiv. Nu vor beneficia de ea deţinuţii aflaţi în spitalele penitenciarelor.

”Proiectul de lege îşi propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiţii de supraaglomerare severă şi de a contribui, în acelaşi timp, la degrevarea penitenciarelor.

Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocaţia de a beneficia de liberarea condiţionată, dacă îndeplinesc condiţiile stabilite prin proiect, respectiv care au fost sau sunt cazate în condiţii de supraaglomerare, însemnând un spaţiu mai mic sau egal cu 3 mp/deţinut.

Citește și: Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare

În acest mod, măsura reglementată depăşeşte cadrul unui remediu compensatoriu stricto sensu – acordarea compensării operând din oficiu, nefiind condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută – înscriindu-se în măsurile generale ce vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în penitenciare”, se arată în expunerea de motive publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Vezi comentarii

  • COMENTARII! Executivul a aprobat,...dar cind se aproba de catre Guvern, cind se promulga de Presedinte, NICIO VORBA, NICI UN TERMEN. De ce nu spuneti concret, cind se aproba si data de cind se pune in aplicare. Incepind cu data aplicarii se pot face calcule pentru fioecare detinut si se pot intocmi dasarele de liberare conditionata. Apoi mai e o problema, JUDECATORII, care parca sunt intelesi, mai dau o aminare pentru nustiu ce mative, de obicei 2,3, sau 4 luni, DE CE?. " Dragi" politicieni, incercati si fiti demni, nu cadeti in dizgratia electoratului!...

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More