Pesta porcină africană: Ce ascund autoritățile în cazul maladiei care face ravagii în România

03.08.2018
Pesta porcină africană: Ce ascund autoritățile în cazul maladiei care face ravagii în România

Pesta porcină africană face ravagii în România, iar zeci de mii de animale au fost afectate. Jurnalistul Cătălin Tolontan a publicat o investigație pe blogul său personale în care acuză guvernul că vrea să mușamalizeze situația.

Guvernul Dăncilă ascunde faptul că epidemia de pestă porcină a cuprins o parte mai mare de țară decât cea comunicată oficial, arată o investigație publicată de Tolo.ro pe baza unor documente și mărturii interne din Autoritatea Națională Sanitar – Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Oamenii din interiorul ANSVSA sunt revoltați pentru că, dacă șefii numiți politic luau măsuri, nu s-ar fi ajuns aici, scrie jurnalistul, arătând că vinovații ar fi demnitari incompetenți și orgolioși, cu prieteni care se ocupă de import.

Șeful ANSVSA, Geronimo Brănescu, numit în funcție de PSD, ar fi cel care a gestionat defectuos situația.

Investigația arată că încă de acum un an, din vara lui 2017, a existat un focar de pestă porcină la Satu Mare și altul la Ceatalchioi în Tulcea, despre care angajații ANSVSA au știut, dar Geronimo Brănescu n-a luat deciziile cerute de Reglamentul Comisiei Europene și propuse de colegii săi.

”E foarte târziu și epidemia e mai mare decât se recunoaște. Sunt nu 60.000, ci peste 100.000 de animale afectate”, spun specialiștii instituției, care au vor sub anonimat pentru sursa citată.

Ce spun autoritățile despre epidemia de pestă porcină africană

Industria cărnii de porc din România este ruinată de această epidemie de pestă porcină.

În zona de S-E a României, evoluţia bolii este agresivă. Boala a fost confirmată în 84 de localităţi din judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomița şi Galați.

Au fost uciși 11.772 de porci domestici din gospodăriile populaţiei, iar în 3 ferme comerciale, până în data de 02.08.2018, au fost uciși 49.647 de porci.

Acțiunea de ucidere în două ferme comerciale a fost finalizată şi s-a efectuat prima dezinfecţie, iar în cea de-a treia s-a început uciderea porcilor. Au fost afectaţi 20 de porci mistreți, transmite ANSVSA, într-un comunicat oficial.

Românii nu vor rămâne fără porci din cauza virusului pestei porcine africane, pentru că suntem în stare să producem urgent şi să înlocuim aceste pierderi, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Le spun tuturor cetăţenilor din România că suntem în stare să producem urgent pentru a înlocui pierderile acestea după ce trece acest foc şi reuşim să dezinfectăm zona şi să o punem sub control.

O putem face cu muncă, cu atenţie, cu multă grijă şi fără această încrâncenare între noi, cu mult calm şi cu foarte multă dăruire. Eu fac exact tot ce trebuie din punct de vedere al atribuţiilor pe care le am şi le spun oamenilor linişte, ordine, să curăţăm zona respectivă şi refacem imediat efectivele de porcine la fiecare gospodărie în parte.

Nu putem să-i lăsăm pe români fără porci şi nici nu-i vom lăsa, iar în această perioadă îi despăgubim”, a susţinut, joi seara, Petre Daea, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Pesta porcină africană este o boală periculoasă pentru suine, pentru care nu există nici tratament nici vaccin. La rasele domestice de porci, infectarea cu acest virus are o rată de mortalitate de 100%, de aici și supranumele de „Ebola porcilor”.

Virusul nu se transmite la om și nu afectează omul.

Citește și: Giurgiu: Judeţul se află sub cod roşu privind posibilitatea apariţiei cazurilor de ppA