Connect with us
Peste 120 de tineri cu nevoi speciale au participat la Jocurile Speciale de Iarnă 2019

Știri

Peste 120 de tineri cu nevoi speciale au participat la Jocurile Speciale de Iarnă 2019

Copiii și tinerii cu nevoi speciale din programele Fundației Hope and Homes for Children, cei din programele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș, Asociațiilor ASSOC și Esperando și din Centrul de Zi pentru Copii și Tineri cu Nevoi Speciale „Luchian” din Baia Mare au așteptat cu nerăbdare să participe și în acest an la Jocurile Speciale de Iarnă.
La cea de-a XIX-a ediție, desfășurată în 1 martie, pe pârtia „Icoana” din Cavnic (județul Maramureș), peste 120 de copii și tineri au participat în probele competiției și s-au bucurat de surprizele pregătite, toate în scopul integrării sociale prin activități de petrecere a timpului liber și întreceri sportive specifice sezonului de iarnă. Evenimentul este organizat de Hope and Homes for Children și susținut de Bridges for New Beginnings (SUA).
Copiii și tinerii au fost organizați în 11 echipe: Albinuțele, Buburuzele, Cățelușii, Fluturașii, Ghioceii, Inimioarele, Lalelele, Margaretele, Omuleții de zăpadă, Pisicuțele și Steluțele, participând pe rând la cele 8 probe ale competiției, fotbal, șotron, parașută, trasul frânghiei, sanie, ștafeta cu lingura cu ou, la care s-a adăugat o provocare—proba de dans, o încântare pentru toți participanții.
Ca în fiecare an, tinerii și copiii cu nevoi speciale au așteptat cu nerăbdare și entuziasm competiția de la Cavnic. Aceasta le oferă un prilej de a se întrece unii cu alții, de a se bucura de zăpadă și timp petrecut în aer liber, pentru ca, la final, să fie toți declarați învingători. Evenimentul de pe pârtie s-a încheiat, ca de fiecare dată, cu un moment festiv, în cadrul căruia toți participanții au primit diplome, medalii și tricouri.
În acest an, voluntari ai companiei JYSK România și din partea Federației YMCA s-au alăturat participanților în probele competiției și i-au susținut cu încurajări.
Hope and Homes for Children organizează Jocurile Speciale de Iarnă încă din anul 2000 în scopul integrării sociale a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale prin activități de petrecere a timpului liber și întreceri sportive specifice sezonului de iarnă. Jocurile Speciale de Iarnă sunt organizate cu sprijinul Bridges for New Beginnings (SUA).

Continue Reading
You may also like...

Emanuel Laurențiu - redactor. Colegul nostru redactează știri în domeniile știri interne, știri externe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top