Peste 200 de călători evacuați din trenul București-Timișoara, Trenul a luat foc

Peste 200 de persoane au fost evacuate din trenul care circulă pe ruta București – Timișoara, în urma unui incendiu care a izbucnit, duminică seara, la locomotiva garniturii.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, incendiul a izbucnit la locomotiva electrică a unui tren interregio care circulă pe ruta București – Timișoara, în gara din localitatea Recaș. Conform pompierilor, ard mocnit elementele combustibile ale compresorului principal al locomotivei.

În total, 200 de persoane au fost evacuate din tren, din care 170 au fost transportate cu altă garnitură la Timișoara. Celelalte 30 au refuzat transportul cu trenul, motiv pentru care vor ajunge la Timișoara cu mașini particulare. În gara din Recaș au intervenit pentru stingerea incendiului opt pompieri cu mai multe autospeciale.

Știrea inițială

Peste 200 de persoane au fost evacuate din trenul care circulă pe ruta București – Timișoara, în urma unui incendiu care a izbucnit, duminică seara, la locomotiva garniturii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, incendiul a izbucnit la locomotiva electrică a unui tren interregio care circulă pe ruta București – Timișoara, în gara din localitatea Recaș.

Conform pompierilor, ard mocnit elementele combustibile ale compresorului principal al locomotivei.

În total, 200 de persoane au fost evacuate din tren, din care 170 au fost transportate cu altă garnitură la Timișoara. Celelalte 30 au refuzat transportul cu trenul, motiv pentru care vor ajunge la Timișoara cu mașini particulare.

În gara din Recaș au intervenit pentru stingerea incendiului opt pompieri cu mai multe autospeciale.

Alimentarea cu energie electrică a liniei de înaltă tensiune a fost întreruptă.

Acest articol a fost actualizat la: 2019-06-17T00:50:09+03:00 0:50

Vezi comentarii

  • Nu se gaseste o modaltate prin care sa se reduca nr. de locomotive care iau foc ? ? Mi-am amintit de ceva ce am vazut la CPL Comanesti ! Olteanu Danut din Comanesti, fan CFR din 1956.

Share
Scris de
Laurențiu Emanuel

Acest site foloseste cookies.

Read More