Traian Basescu a anuntat marti, intr-o conferinta comuna cu liderul progresist Valeriu Steriu ca PMP si UNPR vor fuziona. Noua formatiune politica se va numi tot Partidul Miscarea Populara si va purta insemnele partidului fostului presedinte.
„Am finalizat un proces de fuziune intre PMP şi UNPR…miercuri, saptamana viitoare, vom avea fiecare partid congresele de fuziune… Votul pentru fuziune a fost in unanimitate. Partidul se va numi Partidul Miscarea Populara. Noul partid pastreaza toate insemnele partidului PMP”, a declarat Traian Basescu.
Miscarea este una surprinzatoare, avand in vedere ca UNPR a fost in alianta cu PSD la alegerile locale, iar in ultima vreme s-a discutat despre o posibila fuziune a partidului fondat de Gabriel Oprea cu PNL.
„Fuziunea cu PMP s-a votat in Biroul Executiv al UNPR cu majoritate de voturi. S-a hotarat ca vom merge impreuna cu PMP la alegerile parlamentare. Vor fi negocieri in zilele urmatoare intre cele doua partide, iar sefii partidelor vor da o solutie finala”, a declarat senatorul UNPR Constantin Popa.
Acest site foloseste cookies.
Read More