Prima ședință de guvern a Cabinetului Grindeanu va avea loc la ora 21:00. Sorin Grindeanu, premierul României, va susține prima ședință cu guvernul său.
Update, ora 21:00: Sorin Grindeanu: „Daţi-mi voie să vă felicit pentru audierile de azi, pentru votul din Parlament. Toate aceste lucruri sunt deja de domeniul trecutului. Astăzi suntem la prima şedinţă de Guvern şi vreau să mai spun o dată şi să îl subliniez: responsabilitatea care apasă pe umerii fiecăruia dintre noi, o responsabilitate dată de votul românilor din 11 decembrie, de votul de astăzi din Parlament care ne obligă la a pune în aplicare programul de guvernare 2017-2020.
Mâine dimineaţa, la ora 9.00, fiecare ministru merge şi preia ministerul pentru care a fost votat în Parlament. Totodată, vă rog să faceţi un inventar al problemelor urgente pe fiecare minister, astfel încât, vineri, când vom avea următoarea şedinţă de guvern să le prezentaţi
Astăzi avem pe ordinea de zi două puncte: un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi un proiect de OUG pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Sunt lucruri absolut necesare pentru a funcţiona cum trebuie ca Guvern şi pentru a da posibilitatea Parlamentului, zilele următoare să adopte acest proiect de lege. Avem toate avizele pentru cele două. Campania a trecut, intrăm în pâine şi trecem la fapte.”, a spus premierul Sorin Grindeanu.
„La ora 21:00 prima ședință de Guvern. Parlamentul intră în sesiunea extraordinară mâine și poimâine. Legea de abilitare a Guvernului pe perioada Guvernului și lucrurile care au intrat în dezbaterea comisiei de buget finanțe și cele legate de CASS.
Avem termene foarte clare. În cel mai scurt timp trebuie să implementăm celelalte lucruri.”, a spus Sorin Grindeanu imediat după votul Parlamentului.
Klaus Iohannis, declarații, sfaturi și mesaje pentru Guvernul Grindeanu
Klaus Iohannis a ținut un discurs după ce membrii Cabinetului Grindeanu au depus jurământul. Președintele a presărat printre declarațiile sale sfaturi și ironii.
„În campania electorală s-au făcut promisiuni, de-asta ați fost votați. Sper ca într-o zi să-mi explicați cum veți face în așa fel încât să vă încadrați într-un deficit bugetar de 3%. Eu îmi doresc să faceți aceste chestiuni. Domnule, prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, eu vă doresc să aveți un mandat de succs. Românii își doresc să aibă un guvern de succes. Câteva lucruri însă cred că se așteaptă de la dvs, cel puțin eu aștept. Cred că sunt în asentimentul românilor. Aștept să păstrați clară orientarea euroatlantică a României. Să întăriți poziția României în cadrul NATO și UE.
Eu aștept și mulți așteaptă, nu toți, să faceți tot ce se poate, și se poate, să sprijiniți o justiție independentă în România. Asta înseamnă întărirea statului de drept. Așetp și așteptăm cu toții să gestionați în mod responsabil economia românească atât cât depinde de Guvern.
Este extrem de important ca după ce creșteți toate salariile, scădeți taxele și impozitele, să ne găsim într-o zonă a sustenabilității, să avem o datorie rezonabilă, un deficit care dacă se poate să fie sub 3%. Și foarte important, cu toate aceste măsuri, să aveți, vă rog, grijă ca economia să crească. România este moment la capitolul creștere economică campionaă europeană. Este mare lucru. O creștere economică peste medie este ceea ce ne dorim cu toții.
Este nevoie să vă implicați cu toții fiecare în domeniul lui. Vă doresc mult succes.”, a declarat președintele.
Klaus Iohannis, atac fără precedent la adresa lui Liviu Dragnea
Guvernul Grindeanu, votat de Parlament. Reacții în urma votului
Klaus Iohannis: „Domnule Dragnea, să vă învățați miniștri programul de guvernare”
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-04T23:59:06+02:00 23:59
Acest site foloseste cookies.
Read More