Connect with us
În cadrul conferinței de presă de astăzi, liderii PSD și ALDE, au făcut public anunțul colaborării în cadrul noului aparat de guvernare.

Politic

Conferință de presă PSD-ALDE : alianță pentru guvernare

În cadrul conferinței de presă încheiate în urmă cu câteva momente, liderii PSD și ALDE, au făcut public anunțul colaborării în cadrul noului aparat de guvernare. Liviu Dragnea, încadrat la pupitru de Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin au prezentat pe larg condițiile înțelegerii.

Conferință de presă PSD-ALDE : cele mai importante subiecte discutate

Proaspăt semantul protocol al Coaliţiei de Guvernare pentru Dezvoltare şi Democraţie, are o serie de repere fundamentale. În primul rând, este stipulată desemnarea unui prim-ministru prin dezbatere comună între partide. Totodată, se urmărește constituirea unei majorităţi parlamentare.

În al doilea rând, cele două grupări s-au angajat într-un demers de susțienere reciprocă în cadrul Parlamentului. Combinate, PSD și ALDE ocupă 250 din cele 465 de locuri în legislativul țării. Tot în această privință, social-democrații și liberalii lui Tăriceanu vor ataca funcțiile de conducere în ambele Camere dar și la nivel de comisii.

Un al detaliu crucial punctat în cadrul conferinței de presă a fost apartenența politică a noul premier. Conform spuselor lui Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministrul va fi din PSD. Același lider ALDE a punctat și faptul că la consultările de săptămâna viitoare, cele două partide vor merge împreună.

De cealaltă parte, Liviu Dragnea a ținut să precizeze că președintele Klaus Iohannis va fi înștiințat oficial în legătură cu noua alianță.

Citește și: Nicușor Dan: USR nu va vota un guvern PSD-ALDE

PSD și ALDE vor fi prezente, joi, la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, pentru a dezbate problema premierului cu șeful statului.

George Vintilă este redactor HUFF.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top