Politic
Convorbire telefonică între Angela Merkel și Klaus Iohannis. Ce a spus cancelarul german despre corupția din România
Cancelarul german Angela Merkel și președintele Klaus Iohannis au purtat vineri o conversație telefonică în care au evocat stadiul excelent al relației dintre cele două țări. Cei doi lideri de stat au discutat și despre consolidarea și aprofundarea dialogului politic bilateral, cât și despre intensificarea coordonării pe teme europene.
‘Președintele României a arătat că țara noastră rămâne, la nivel regional, un partener de încredere, unul dintre cei mai importanți piloni de stabilitate. În contextul crizelor complexe la nivel internațional, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o dinamizare reală, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO, această tendință trebuind continuată și pe viitor.
Klaus Iohannis este ferm angajat în lupta anticorupție din România
Președintele Klaus Iohannis a transmis, cu acest prilej, partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupție în România, în scopul construcției unei democrații mature și solide.
Președintele României a evidențiat natura complexă a acestui proces și a menționat și concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Angela Merkel și-a exprimat susținerea pentru continuarea luptei anticorupție din România. Cancelarul german și-a exprimat îngrijorarea față de eventualitatea ca anumite demersuri politice să afecteze progresul pe care țara noastră l-a făcut deja.
Citește și: Scrisoarea lui iohannis pentru Grindeanu pe tema bugetului
Iohannis și Merkel au discutat și despre viitorul Uniunii Europene, în special în pregătirea summitului informal al UE din Malta (3 februarie a.c.) și al summitului aniversar de la Roma (24-25 martie a.c.), pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, se mai arată în comunicat.